Sulul de salvare în timpul crizei

Din momentul în care a apărut în orașul chinezesc Wuhan virusul SARS-CoV-2 sau coronavirusul, care provoacă boala COVID-19, parcă toate celelalte probleme cu care se confruntă omenirea au trecut pe planul doi.

Molima

Rar ziarele și programele de știri mai vorbesc despre imigrație, despre terorism, despre schimbările climaterice, despre suprapopulație, războaie sau despre consecințele neoliberalismului, pentru că în centrul atenției este, și pe bună dreptate, cea mai mare criză de sănătate publică din ultimul secol și cea mai mare criză globală după cel de-al doilea război mondial. În viitorul apropiat, analiștii (psihologi, sociologi, ziariști, antropologi și diletanți) vor scrie rafturi întregi de cărți despre impactul uman, medical, social și economic al acestui virus, punând insistent întrebarea de ce lumea a reacționat atât de lent și chiar atât de indiferent față de apariția coronavirusului în China. De la apariția virusului a trecut cam o lună și jumătate până ce s-au luat primele măsuri în Europa, de fapt, abia după ce doi turiști chinezi au fost testați pozitiv în Roma în data de 31 ianuarie 2020. Și această primă măsură nu a constat decât în oprirea zborurilor din China până în Italia. Două luni mai târziu, o mare parte din populația globului este în carantină.

Panica

În zilele următoare, într-adevăr, mai toate produsele, inclusiv fructele kiwi, s-au întors pe rafturile supermarketurilor – mai puțin hârtia igienică, care dispărea mai repede decât era adusă. Degeaba s-a insistat că există stocuri de hârtie igienică cât poftim, tot s-a epuizat cât ai zice caca. Lucrătorul de pe autostivuitor într-un mare depozit a postat pe Facebook un filmuleț în care se plimbă cu mașina de stivuit printr-o hală uriașă, plină până la tavan de hârtie igienică. În data de 18 martie, nelipsitul Mark Rutte a vizitat o filială Albert Heijn pentru a saluta și încuraja eforturile personalului, de data aceasta fără să mai dea mâna cu cineva. S-a folosit de ocazie să sublinieze: „Este hârtie igienică suficientă, putem defeca 10 ani fără nicio grijă.” Tot fără niciun efect. Supermarketurile au avut vânzări mult peste normal la toate produsele, comparativ cu săptămâna de dinainte de Crăciun.

Noi, olandezii, avem un verb care descrie acest tip de comportament, „hamsteren”, de la rozătorul care și în română se cheamă „hamster”, însemnând „a-și face provizii ca un hamster”, cu o clară conotație negativă.

Hamsterii

A devenit viral pe rețele sociale fragmentul din filmarea conferinței de presă unde interpretul care, stând lângă prim-ministru, traducea cuvintele acestuia în limbajul mimico-gestual, exprimând ce înseamnă „hamsteren” cu un gest de strângere disperată și o față schimonosită.

În data de 24 martie, Albert Heijn a anunțat că își retrage deocamdată hamsterul, simbol pentru campaniile sale de publicitate prin care tocmai îi încuraja pe cumpărători să-și facă provizii profitând de prețurile reduse.

Spre stupoarea mea, a trebuit să constat că în contextul actual, stocarea hârtiei igienice este un fenomen internațional. În mai toate țările în care s-au impus tot felul de restricții, populația s-a grăbit să ajungă la supermarket ca nu cumva să rămână fără acel produs de primă necesitate. Inevitabil, pe internet au apărut sute de bancuri și filmulețe despre hârtia igienică.

Cumpărătorul ahtiat după hârtie igienică mă duce înapoi cu gândul la vremurile de tristă amintire, anii optzeci, când eram lector de neerlandeză la Universitatea din București. Și atunci, hârtia igienică era un articol foarte căutat, pentru că nu se găsea tot timpul prin magazinele din ce în ce mai goale. De ce regimul comunist nu a fost în stare să producă hârtie igienică în cantități suficiente nu mi-am putut explica niciodată. Când „se dădea” sau „se băga” produsul, oricum de foarte proastă calitate, o hârtie creponată cu o suprafață soră cu șmirghelul, se formau cozi lungi, fiindcă nu este om care să nu aibă nevoie de așa ceva în casă. Țin minte că, odată, prietenul meu Doru trecea din pură întâmplare pe lângă o coadă pentru hârtie igienică. Nu a vrut să rateze această ocazie fortuită și s-a așezat la coadă, chiar dacă, neprevăzător, nu avea nicio plasă sau pungă la el. Până la urmă, a cărat toate sulurile care se puteau procura acasă într-o legătură improvizată cu ajutorul curelei de la pantaloni.

Și astfel, într-un mod bizar, hârtia igienică și tezaurizarea ei au devenit cel mai grăitor simbol al crizei majore prin care trecem. Cine s-ar fi gândit acum câteva luni că cel mai serios cotidian olandez, NRC Handelsblad, ar fi putut apărea pe 21 martie cu un imaculat sul de hârtie igienică pe coperta 1?

Același număr al ziarului conține un articol pe două pagini în care diverși psihologi explică de ce, într-o situație de nesiguranță, lumea caută să capete „controale secundare sau compensatorii”, compensând sentimentele de frică cu privire la situația dinafara casei printr-un sentiment de liniște pe care ți-l dă o cămară plină. Chiar dacă este o siguranță falsă, pentru că o cămară plină te scutește poate de un regim alimentar limitat și de nevoia să recurgi la folosirea ziarelor la toaletă, dar nu te apără de nicio boală. Însă, se impun și alte întrebări: Suntem cumva răsfățați pentru că nu am trecut printr-un război pe teritoriul nostru? Ne e atât de suficientă bunăstare încât ne-am pierdut rezistența la momente grele? Criza COVID-19 este deosebit de gravă și serioasă, dar totuși nu este ciuma bubonică și trăim într-o epocă în care știința ne ajută să înfruntăm „dușmanul” nevăzut. (Pun dușman între ghilimele, pentru că am cumva probleme cu terminologia marțială folosită de unii lideri politici. Nu suntem într-un război, ne confruntăm cu o provocare de ordin medical, nu militar.)

Citește și…

Citește și…