Sulul de salvare în timpul crizei

Scris de Jan Willem Bos

13 apr., 2020

În decembrie 2019, lumea noastră, așa cum o știam, s-a schimbat radical. Și nu avem de unde să știm cum va arăta ea după ce va trece criza actuală. Căci de trecut, va trece sigur.

 

Din momentul în care a apărut în orașul chinezesc Wuhan virusul SARS-CoV-2 sau coronavirusul, care provoacă boala COVID-19, parcă toate celelalte probleme cu care se confruntă omenirea au trecut pe planul doi.

Molima

Rar ziarele și programele de știri mai vorbesc despre imigrație, despre terorism, despre schimbările climaterice, despre suprapopulație, războaie sau despre consecințele neoliberalismului, pentru că în centrul atenției este, și pe bună dreptate, cea mai mare criză de sănătate publică din ultimul secol și cea mai mare criză globală după cel de-al doilea război mondial. În viitorul apropiat, analiștii (psihologi, sociologi, ziariști, antropologi și diletanți) vor scrie rafturi întregi de cărți despre impactul uman, medical, social și economic al acestui virus, punând insistent întrebarea de ce lumea a reacționat atât de lent și chiar atât de indiferent față de apariția coronavirusului în China. De la apariția virusului a trecut cam o lună și jumătate până ce s-au luat primele măsuri în Europa, de fapt, abia după ce doi turiști chinezi au fost testați pozitiv în Roma în data de 31 ianuarie 2020. Și această primă măsură nu a constat decât în oprirea zborurilor din China până în Italia. Două luni mai târziu, o mare parte din populația globului este în carantină.

 

‘Ode de Toilette’: Pipe Band in New Hampshire Salutes Empty Toilet Paper Shelves

În Țările de Jos, prima „măsură” luată de Guvern a fost anunțată pe 9 martie, în cadrul unei conferință de presă, unde a fost mult loc de glume. Acolo, prim-ministrul Mark Rutte a propus să nu mai dăm mâna unul altuia, ci să ne salutăm printr-o atingere cu cotul sau printr-un „sărut” al pantofilor. Culmea este că imediat după încheierea conferinței de presă, Rutte, în plină vedere a camerelor de televiziune, a dat mâna călduros cu șeful Institutului de Stat pentru Sănătatea Publică și Mediul Înconjurător, Jaap van Dissel. În acel moment, Țările de Jos aveau 382 de cazuri confirmate cu infecția COVID-19, dar în general s-a considerat că va trece repede și această gripă sezonieră, că suntem obișnuiți ca în sudul țării să fie cam toată lumea răcită după o săptămână de carnaval. Însă, gluma s-a îngroșat foarte repede. În perioada următoare, Țările de Jos, ca și majoritatea celorlalte state, au impus treptat măsuri din ce în ce mai stricte și draconice pentru a încerca oprirea răspândirii virusului, iar în momentul în care scriu aceste rânduri, Țările de Jos au peste 5500 de cazuri de corona confirmate, aproape 1500 de persoane au fost internate la spital și boala a răpus 275 de persoane.

Apariția, din senin, a molimei, în epoca rețelelor sociale, a dat nașterea unor fenomene sociale… să le zic pe puțin interesante. COVID-19 a provocat o adevărată explozie de „fake news” pe Facebook, Twitter și Instagram, de la teorii conspiraționiste fanteziste la leacurile miraculoase: „Virusul a fost făcut într-un laborator ca să omoare populația bătrână, a zis chiar aia de la FMI. E mâna lui Soros! Dacă bei înălbitor, îți trece imediat. Două zile de vitamina C și te-ai și vindecat.” Unii au considerat că pandemia este o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, alții sunt de părere că natura se răzbună pentru maltratarea suferită din partea omului. Tendința generală era, oricum, să nu credem ce spun experții, să nu ne încredem deloc în ce spune Guvernul. Las’ că știm noi, m-am informat bine, știu mai bine decât oricine…

 

Panica

În data de 12 martie, prim-ministrul olandez Mark Rutte a ținut o altă conferință de presă ca să sublinieze că nu mai era de glumit și a anunțat înăsprirea măsurilor pentru a stăvili răspândirea rapidă a bolii în rândurile populației. Nici nu terminase bine de vorbit, și supermarketurile au văzut un influx de cumpărători care au vrut să-și facă proviziile înainte de… Da, înainte de ce? Hai să ne facem totuși plinul, pentru orice eventualitate. În ciuda cuvintelor liniștitoare ale prim-ministrului, mulți au intrat în panică. Astfel s-au cumpărat în primul rând paste, orez, făină, gel dezinfectant, săpun, cartofi, kiwi (!) și, mai ales, hârtie igienică. Cea mai mare rețea de supermarketuri din Țările de Jos, Albert Heijn – care poartă chiar numele celui care, în anul 1887, preluând băcănia tatălui său, a pus baza unui lanț de magazine internațional – a insistat într-o serie de comunicate de presă, difuzate prin mijloace de mass-media tradiționale și digitale, că depozitele sunt arhipline, că nu se prevăd lipsuri, că nu ar există nicio problemă dacă clienții și-ar face cumpărăturile în mod normal, fără să-și umple cămara, congelatorul, boxa și magazia cu produsele care se vor regăsi pe rafturile magazinelor în câteva zile, inclusiv hârtie igienică.

 

În zilele următoare, într-adevăr, mai toate produsele, inclusiv fructele kiwi, s-au întors pe rafturile supermarketurilor – mai puțin hârtia igienică, care dispărea mai repede decât era adusă. Degeaba s-a insistat că există stocuri de hârtie igienică cât poftim, tot s-a epuizat cât ai zice caca. Lucrătorul de pe autostivuitor într-un mare depozit a postat pe Facebook un filmuleț în care se plimbă cu mașina de stivuit printr-o hală uriașă, plină până la tavan de hârtie igienică. În data de 18 martie, nelipsitul Mark Rutte a vizitat o filială Albert Heijn pentru a saluta și încuraja eforturile personalului, de data aceasta fără să mai dea mâna cu cineva. S-a folosit de ocazie să sublinieze: „Este hârtie igienică suficientă, putem defeca 10 ani fără nicio grijă.” Tot fără niciun efect. Supermarketurile au avut vânzări mult peste normal la toate produsele, comparativ cu săptămâna de dinainte de Crăciun.

 

Noi, olandezii, avem un verb care descrie acest tip de comportament, „hamsteren”, de la rozătorul care și în română se cheamă „hamster”, însemnând „a-și face provizii ca un hamster”, cu o clară conotație negativă.

Hamsterii

A devenit viral pe rețele sociale fragmentul din filmarea conferinței de presă unde interpretul care, stând lângă prim-ministru, traducea cuvintele acestuia în limbajul mimico-gestual, exprimând ce înseamnă „hamsteren” cu un gest de strângere disperată și o față schimonosită.

În data de 24 martie, Albert Heijn a anunțat că își retrage deocamdată hamsterul, simbol pentru campaniile sale de publicitate prin care tocmai îi încuraja pe cumpărători să-și facă provizii profitând de prețurile reduse.

Spre stupoarea mea, a trebuit să constat că în contextul actual, stocarea hârtiei igienice este un fenomen internațional. În mai toate țările în care s-au impus tot felul de restricții, populația s-a grăbit să ajungă la supermarket ca nu cumva să rămână fără acel produs de primă necesitate. Inevitabil, pe internet au apărut sute de bancuri și filmulețe despre hârtia igienică.

Cumpărătorul ahtiat după hârtie igienică mă duce înapoi cu gândul la vremurile de tristă amintire, anii optzeci, când eram lector de neerlandeză la Universitatea din București. Și atunci, hârtia igienică era un articol foarte căutat, pentru că nu se găsea tot timpul prin magazinele din ce în ce mai goale. De ce regimul comunist nu a fost în stare să producă hârtie igienică în cantități suficiente nu mi-am putut explica niciodată. Când „se dădea” sau „se băga” produsul, oricum de foarte proastă calitate, o hârtie creponată cu o suprafață soră cu șmirghelul, se formau cozi lungi, fiindcă nu este om care să nu aibă nevoie de așa ceva în casă. Țin minte că, odată, prietenul meu Doru trecea din pură întâmplare pe lângă o coadă pentru hârtie igienică. Nu a vrut să rateze această ocazie fortuită și s-a așezat la coadă, chiar dacă, neprevăzător, nu avea nicio plasă sau pungă la el. Până la urmă, a cărat toate sulurile care se puteau procura acasă într-o legătură improvizată cu ajutorul curelei de la pantaloni.

Și astfel, într-un mod bizar, hârtia igienică și tezaurizarea ei au devenit cel mai grăitor simbol al crizei majore prin care trecem. Cine s-ar fi gândit acum câteva luni că cel mai serios cotidian olandez, NRC Handelsblad, ar fi putut apărea pe 21 martie cu un imaculat sul de hârtie igienică pe coperta 1?

 

Același număr al ziarului conține un articol pe două pagini în care diverși psihologi explică de ce, într-o situație de nesiguranță, lumea caută să capete „controale secundare sau compensatorii”, compensând sentimentele de frică cu privire la situația dinafara casei printr-un sentiment de liniște pe care ți-l dă o cămară plină. Chiar dacă este o siguranță falsă, pentru că o cămară plină te scutește poate de un regim alimentar limitat și de nevoia să recurgi la folosirea ziarelor la toaletă, dar nu te apără de nicio boală. Însă, se impun și alte întrebări: Suntem cumva răsfățați pentru că nu am trecut printr-un război pe teritoriul nostru? Ne e atât de suficientă bunăstare încât ne-am pierdut rezistența la momente grele? Criza COVID-19 este deosebit de gravă și serioasă, dar totuși nu este ciuma bubonică și trăim într-o epocă în care știința ne ajută să înfruntăm „dușmanul” nevăzut. (Pun dușman între ghilimele, pentru că am cumva probleme cu terminologia marțială folosită de unii lideri politici. Nu suntem într-un război, ne confruntăm cu o provocare de ordin medical, nu militar.)

Marea întrebare este dacă lumea, societatea, va mai fi vreodată la fel ca înainte. Pe de o parte sper că da, dar pe de altă parte n-ar fi rău să se mai și schimbă câte ceva în bine. Interesant este că în Țările de Jos există indicații clare că, dacă omul stă mai mult în casă și s-a săturat de prostiile alarmiste care îi inundă telefonul sau calculatorul, îi mai vine și cheful să citească o carte. Se pare că vânzările de carte au crescut și că foarte mulți oameni și-au făcut abonament la câte un ziar. Mi-aș dori foarte mult să se continue tendința și în viitor. Și poate ne mai apucă și dorința de cultură publică: concerte, muzee, spectacole, toate aceste manifestații culturale care și înainte de decembrie 2019 erau puse într-o situație precară și acum se confruntă cu o carantină totală. Și poate ne dăm seama că ne mai trebuie și altceva pentru a rămâne oameni, în afară de stocul de hârtie igienică.

 

Scris de Jan Willem Bos

Jan Willem Bos is an interpreter-translator, writer, publicist and lexicographer. He studied Romanian Language and Culture in Amsterdam and Comparative Literature in Illinois

Citește și…

Citește și…

Despre aromânii din Albania

Aromânii/vlahii din Albania sunt așezați în partea sud-estică a Albaniei, în orașul Korça și în zonele din împrejurimi, aceștia cunoscându-se sub numele de „Fărșăroți”. Moscopole (Voskopoja) este cea mai cunoscută așezare în care aromânii au trăit și au avut o activitate culturală, economică și academică remarcabilă.

citește mai mult
Share This