Literatura română este palpitantă și variată – un interviu cu Charlotte van Rooden

Scris de Jan Willem Bos

13 iun., 2020

Charlotte van Rooden – foto: Gaby Jongenelen

În prima jumătate a lunii iunie 2020, a apărut la Editura Pegasus din Olanda Hartenvrouw, traducerea romanului „Dama de cupă”, de Iulian Ciocan. Această apariție este un eveniment deosebit, din cel puțin două motive: este primul roman tradus din literatura basarabeană în limba neerlandeză (a mai fost publicată doar în anul 2015 o antologie de poezie contemporană din Republica Moldova, tradusă de Jan H. Mysjkin și Jan Willem Bos) și constituie debutul, în volum, al lui Charlotte van Rooden, ca traducătoare din limba română. O ocazie excelentă să o cunoaștem pe tânăra traducătoare.

JWB: Vreau să încep cu o întrebare care mi-a fost adresată și mie de zeci de ori și la care, zic eu, o să mai răspunzi și tu de foarte multe ori: ce te-a apropiat de limba română?

CvR: Din clipa în care m-am interesat de limba română, am fost convinsă că este o limbă fascinantă. Pentru mine, limba combină elemente care mi se par foarte străine (din limbi diferite, de exemplu limba maghiară, rusă, turcă, și așa mai departe) și elemente cunoscute, de exemplu principii din gramatica limbii și o grămadă de cuvinte din limba latină și franceză, învățate la scoală. Limba nu este ușoară, dar mi-a atras foarte mult acest amestec

Ca să fiu foarte sinceră, ideea inițială că aș putea să învăț limba română a venit din partea prietenului meu, care a studiat istorie, ca mine, este ziarist și foarte interesat de Europa Centrală și Europa de Est. M-a „infectat” și pe mine cu interesul lui și am vrut să învăț o limbă din acea parte a Europei. Prin anul 2016 călătoriserăm deja împreună prin București și Transilvania și prietenul meu mi-a dat niște cărți despre România (printre altele, o carte scrisă de ziaristul Olaf Tempelman și o traducere din opera lui Mircea Cărtărescu). De aceea, țara nu-mi era complet străină și când vorbeam despre această posibilitate în anul 2017, am luat în serios ideea lui de a învăța limba. Dar la început, nimeni (inclusiv prietenul meu) n-a crezut că ambiția mea era, de fapt, serioasă.

JWB: Eu am studiat limba și literatura română la Universitatea din Amsterdam – mai demult, recunosc – dar tu ai urmat o altă cale.

CvR: Când am luat decizia să învăț limba română, pasul următor ar fi fost să-mi găsesc un curs. Din păcate, în Olanda nu mai există nicio catedră academică pentru limba română. Singurul curs la o universitate olandeză era unul pentru începători la Universitatea din Amsterdam – în programul de alte limbi romanice – și se ținea chiar în același timp cu seminarele pe care le urmăream pentru masteratul meu din Leiden.

Din acest motiv, n-am fost în stare să încep serios (în afară de studiu autodidact) cu învățarea limbii române, până în momentul în care m-am mutat din nou la Berlin în luna ianuarie 2018, ca să-mi scriu teza de master. Teza era despre scriitori din Germania de Est și cum au reflectat ei asupra trecutului comunist în RDG, după reunificarea din anii nouăzeci. În Berlin am participat la cursurile de limba română organizate de ICR Berlin și de Universitatea Humboldt. În timp ce lucram la teza mea de master, studiam și limba română, mai ales seara și în weekend. La sfârșitul anului, după ce mi-am luat diploma de master, am avut șansa să petrec opt săptămâni la Oradea pentru a participa la un proiect lingvistic la Institutul de Germanistică din cadrul universității de acolo. Am fost invitată datorită cunoștințelor mele de limba germană. Gândul era că pot să-i ajut pe studenții români cu limba germană și ei mă pot ajuta pe mine cu limba română. Cred că am vorbit prea multă germană în perioada aceea, dar am avut, totuși, ocazia să mă apropii mai mult de cultura, bucătăria (!) și ospitalitatea românească.

După experiența mea orădeană, mi-a fost mai ușor să revin în România, la Oradea și București, să-mi iau niște cursuri în plus (la o școală de limbi străine, dar și mai ad-hoc în casa unei prietene de-ale mele, cu părinții ei, și la alte prietene din București). Intenția mea a fost să petrec două luni în București, Oradea și Chișinău în vara anului 2020 și să stau în București, pentru a-mi perfecționa cunoștințele de limbă română, dar pandemia mi-a stricat planurile. Mi-aș dori să merg la București pentru cel puțin un an după ce termin studiile de traductologie, pe care le urmez acum în Amsterdam.

JWB: L-ai pomenit deja pe Mircea Cărtărescu, dar te rog să ne explici cum te-ai apropiat de literatura română și cum a apărat ambiția să traduci din literatura română, sau, mai bine zis, românofonă?

CvR: Am fost de tânără o cititoare pasionată și, datorită călătoriilor prin Europa de Est și Europa Centrală, am fost confruntată cu literatura din mai multe țări – una poate mai diversă decât ce am citit la școală sau în timpul licenței. În primul rând, literatura din România pe care am citit-o era scrisă în limba germană, de Herta Müller. Am fost (și sunt) foarte impresionată de cum schițează într-un limbaj literar viața din perioada regimului ceaușist. Încă țin minte momentul exact în care am descoperit o traducere în limba germană de Rinocerii de Eugen Ionescu.

Pe urmă, m-am apropiat de literatura română prin traducerile existente în limba neerlandeză. Erau traducerile din poveștile lui Ion Caragiale, din Ana Blandiana, Geo Bogza, Liviu Antonesei, și din romanele lui Varujan Vosgenian, Mihai Sebastian și Norman Manea –care m-au convins definitiv că ideea de a aprofunda limba română nu era numai bună din perspectiva fascinației mele pentru limbă, ci și pentru că literatura română este palpitantă și variată.

Cum eram (și încă sunt) interesată de istoria comunistă, nu putea fi surprinzător că literatura română are mult de oferit pentru mine. România are o istorie recentă foarte crudă și tristă, și consecințele acestei istorii sunt încă prezente în societate și se reflectă și în problemele de astăzi. Simt că literatura română oferă cititorilor o fereastră prin care poți să vezi straturile complexe ale trecutului. Și-apoi, istoria României de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial este tot complicată și interesantă, iar literatura era influențată – ca și limba – de distincte regiuni și țări, și de aceea este vorba de curente literare diverse. În prima antologie pe care am citit-o, am descoperit „Povestea poveștilor” de Creangă și imediat apoi „Secretul doctorului Honigberger” de Eliade, și eram uluită cât de diferite și fantastice erau aceste nuvele.

Dar că aș putea să fac eu ceva pentru schimbul cultural cu literatura românofonă în Olanda –nici în vis nu mi-am putut închipui așa ceva. Încă eram în Oradea când am primit un email cu propunerea de a traduce o povestire de Anna Kalimar. Mi s-a propus să fie publicată în PLUK, o revistă olandeză pentru traducători începători. Și se dovedea că nu erau mulți începători pasionați de combinația limbii române și neerlandeze. Dacă vreau eu să fac asta? Mi-am luat inima în dinți, și așa s-au pus lucrurile în mișcare.

După aceea, am ajuns la niște decizii importante, precum faptul că voiam să mă înscriu la școala de traducere din Amsterdam, de Vertalersvakschool. M-am înscris pentru combinația limbii germane și neerlandeze. La școală învăț despre principiile traducerii și despre cum să evit ca traducerea în limba neerlandeză să sune „tradusă”. Sunt destul de sigură că dacă n-ar fi fost vorba de prima îmboldire și consecințele care derivă din ea, n-am fi putut să sărbătorim astăzi apariția traducerii Damei de cupă.

Bineînțeles, am lucrat mult ca să ajung aici, ca prima traducere pe numele meu să apară, dar n-ar fi fost posibil fără ajutorul anumitor persoane, care m-au încurajat, mi-au corectat textele sau au citit versiune după versiune a traducerilor mele. Un sprijin important am obținut, de asemenea, din partea Expertisecentrum Literair Vertalen (ELV), un institut olandez pentru traducători, de la care am primit o bursă să traduc Dama de cupă.

JWB: Acest roman al lui Iulian Ciocan a fost tradus deja în franceză. Ce te-a atras pe tine în această distopie postsoviectică?

CvR: Mi-a plăcut foarte mult să lucrez la traducerea Damei de cupă. Cartea este un exemplu bun de cum literatura românofonă este deosebit de stratificată: rar se întâmplă să fie vorba de o poveste simplă. Și mi-a plăcut că romanul este destul de politic, că tratează consecințele tranziției și corupției în viețile zilnice ale chișinăuienilor diverși. În același timp, Ciocan și-a scris romanul cu mult umor, ironie și cuvinte argotice. Îmi place că romanul se desfășoară în Chișinău și că este basarabean. Pe de o parte, este palpitant să traduc o carte dintr-o țară despre care, în general, oamenii din Olanda n-au habar; pe de altă parte, mi se pare important, mai ales în această perioadă în care ar trebui să ne gândim ce înseamnă Europa pentru noi și ce s-a întâmplat în cei treizeci de ani de la căderea comunismului.

Iulian Ciocan la Festivalul Europea Literature Night – foto: Jan Willem Bos

JWB: Bănuiesc că acest debut al tău va fi doar un început. Ce ai mai vrea să traduci din literatura română în anii următori? Ai deja proiecte concrete?

CvR: În vara anului 2019 am aflat că CELA [Connecting Emerging Literary Artists] a obținut o subvenție importantă cu care putea continua proiectul încă patru ani. CELA este un proiect european al cărui principal obiectiv este de a susține limbile mai mici din Europa și dezvoltarea piețelor literare în țările respective. Pentru CELA #2 au fost aleși din zece țări câte trei scriitori promițători și câte opt sau nouă traducători tineri. Fiecare scriitor sau scriitoare scrie, în total, șase poveștiri, care sunt traduse la rândul lor în fiecare opt limbi din celelalte zece țări participante (atât Țările de Jos cât și Flandra, partea neerlandofonă a Belgiei, participă cu limba neerlandeză).

Am aplicat și, în noiembrie 2019, am fost selectată pentru a doua ediție CELA, care a început în ianuarie cu o lansare festivă în Bruxelles. Pentru proiect, o să traduc textele a trei scriitori români: Lavinia Braniște, Alexandru Potcoavă și Cristina Vremeș. Din păcate, multe evenimente, inclusiv atelierul de traducere în Turino în septembrie, au fost anulate din cauza pandemiei. Dar sunt sigură că organizatorii vor prezenta un plan alternativ. Între timp, lucrez la traducerea textelor împreună cu mentorul meu.

Pe deasupra, bineînțeles sper că Dama de cupă – sau, mai bine zis, Hartenvrouw va fi bine primită, și că pot convinge în curând din nou o editură în Olanda să publice un roman românesc. Mi-aș dori să traduc Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac, pentru că e o carte foarte frumoasă și emoționantă și cred că Țîbuleac are o șansă bună în Olanda, fiindcă a câștigat câteva premii în țări diferite, printre care premiul Uniunii Europene pentru Literatură pentru Grădina de sticlă. Pot să mă entuziasmez repede, și când citesc cărți în limba română care-mi plac tare, mă mănâncă deja palma să le traduc. Printre cărțile pe care le-am citit de curând și care m-au impresionat sunt Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu de Iulian Bocai și una mai puțin recentă, Matei Brunul de Lucian Dan Teodorovici.

Iulian Ciocan in Leiden – foto: Jan Willem Bos

JWB: Cum îți vezi viitorul, după ce am scăpat de pandemie și te-ai plimbat destul prin România și Republica Moldova? Ai vrea să faci numai traduceri literare, din română și germană, sau ai prefera să ai o altă activitate principală și să fii traducătoare literară ca activitate secundară?

CvR: Pentru moment, traduc și predau limba neerlandeză la o școală de limbi străine din Amsterdam. Cred că predarea se combină bine cu traducerea, mai ales pentru că pot să aleg când lucrez, seara și în weekend, lăsându-mi destul timp să citesc, să învăț și să traduc în timpul zilei. Pe lângă asta, îmi place mult să predau, să mă ocup în fiecare zi de limbă. Încă se întâmplă ca prin lecțiile mele sau întrebările participanților să fiu confruntată cu principii ale limbii mele native la care niciodată nu m-am gândit în mod conștient. Pe deasupra, e o muncă satisfăcătoare.

Asta nu exclude faptul că visul meu este să fiu în stare să mă ocup exclusiv de traduceri. Ar fi minunat dacă Hartenvrouw va fi prima mea traducerea dintr-un șir lung și dacă literatura română va fi apreciată așa de mult în Olanda, ca cititorii olandezi să nu mai poată de nerăbdare până ce traducerea următoare iese de sub tipar. Și mi-aș dori să traduc din limba germană. Le fel ca literatura română, cea germană este foarte bogată și felurită.

Dar, cum știi și tu, nu este ușor să faci față din punct de vedere financiar când singura ta activate este traducerea. De aceea, sunt foarte mulțumită pentru moment, fiindcă pot combina aceste două activități frumoase, și abia aștept să încep cu un nou proiect de amploare.

Despre Charlotte van Rooden

Charlotte van Rooden este traducătoare și lucrează ca profesoară de limba neerlandeză. A studiat istoria germană și europeană la Universitatea din Leiden. Hartenvrouw de Iulian Ciocan e prima ei traducere din limba română și primul roman basarabean tradus în limba neerlandeză.
 

Scris de Jan Willem Bos

Jan Willem Bos is an interpreter-translator, writer, publicist and lexicographer. He studied Romanian Language and Culture in Amsterdam and Comparative Literature in Illinois

Citește și…

Citește și…

Share This