Drama declasării în lirica de Al. Robot

Scris de Cecan Lilia

14 iun., 2020

Poetul și publicistul Al. Robot (Alter Rotmann) face parte din generația tinerilor poeți, aflați sub impactul traumelor din anii 30. Consecutiv, înzestrat cu talent artistic, este impulsionat să se lanseze în literatură și publicistică, iar titlurile celor două plachete de versuri „Apocalips terestru” și „Somnul singurătății” instituie semnificativ profilul moral și literar al poetului care a colaborat în ultimii ani de viață la revista Adam.

 

Remarcăm că, la mijlocul anilor 30, asistăm la apariția unei întregi literaturi care reflectă viața evreiască din România, numită „literatură evreiască de limba română”.

E o consecință a emancipării care a creat un spațiu pentru afirmarea identității evreiești în societatea românească. Dacă sfârșitul secolului al XIX-lea a dat istorici, lingviști, folcloriști și publiciști activi în diverse publicații, perioada interbelică a dat preponderent personalități literare în cercurile intelectuale evreiești din România. După emancipare, scriitorii evrei de limbă română încep să includă în creațiile lor teme precum viața și tradițiile evreiești și o perspectivă asupra lumii determinată de experiența evreiască în România.

Intelectualitatea evreiască de limbă română în perioada interbelică se află între: aculturare, integrare și asimilare, dar se stabilește mai degrabă o diversitate tipologică decât o comunitate omogenă. În această perioadă, se discuta intens despre clasificarea „scriitor evreu de origine română” care însemna aculturație și „scriitor român de origine evreiască” care însemna integrare. În cadrul acestei „anchete”, Al. Robot declară că aparține culturii europene, precum și tipologiei identitare supra-etnice. Deși nu a negat niciodată originea evreiască, a perceput iudaismul și problema identitară, în primul rând, ca pe o experință intelectuală demnă de explorat în textele literare. Tânărul poet credea în tipologia cetățeanului universal și își asuma intelectualismul ca identitate. Identitatea lui se realizează prin cumulare, prin însumare, devenind un personaj sensibil și totodată rațional. Este minoritarul care încearcă să adere la majoritate, fiindcă se intuia că va urma o istorie explozivă.

 

Astfel, problema identitară devine o temă de activitate artistică, percepută în extremis ca experiență intelectuală a „rădăcinii duble” (Leon Volovici) sau ca un conflict tragic în termeni universali. Se resimte la acest capitol viziunea contraversatului roman al lui Mihail Sebastian De două mii de ani (1934) care analizează experința tragică a individului prins între două lumi aflate în conflict, incapabil să aleagă între ele.

Răstimpul interbelic, în literatură română, are mai multe etape. Sintetic vorbind, în al patrulea deceniu, literarul este impulsionat nu atât de idei filosofice, estetice sau de altă natură mai mult sau mai puțin atemporale, cât de opinii politico-ideologice. Concepte ca „autonomia esteticului”, „mutația valorilor estetice”, „sincronism”, „tradiție”, „europenism”, „universalitate”, „autohtonism”, „specific național” dobândesc tot mai precise conotații politice militante. Situările estetice devin angajări politice. Devine impropriu a se vorbi de moderniști, avangardiști, tradiționaliști, afinitățile de natură estetică sunt eclipsate aproape total de situarea politică, simplificată și ea cu brutalitate: dreapta – stânga, democrație – fascism.

Al. Robot nu face parte din modelele fondatoare ale epocii, dar s-a format la școala lor. Creația lui are suficiente virtuți și limite, care trebuie puse în relație cu epoca și astfel contextualizate. După care, prin instituire/restituire critică, să se exercite un filtru asupra mesajului creației sale. Tânărul Robot a fost un poet dezlănțuit, care a reflectat în stilul caracteristic lui și al epocii. La început, deși avea motive să fie tragic, manifestă un comportament liber. Se resimte în textele lui stilul criterionist, prin care cele mai diferite opinii pot fi exprimate într-un dialog autentic. Epocile confuze sunt propice pentru literatură și publicistică, saturația are efectele ei. Tânărul publicist e activ în multe publicații, „ia pulsul actualității”, deloc limitată în subiecte. Când epoca se „limpezește”, când ideologiile se configurează și devin constrângătoare, inevitabil se instituie o profundă criză sufletească și morală. În momente de instabilitate politică, prin forma de conștiință colectivă, individul se simte protejat.

 

În 1938, Al. Robot se afla deja la Chișinău din toamna anului 1935, dar publică în ziarele bucureștene. În perioada martie-aprilie 1938, poetul publică în Adam trei texte în versuri cu tematică evreiască: În târguri evreești, Ghetto, În cimitirul evreesc. Aceste versurile nu au apărut în volumele editate până la momentul de față, deoarece scrierile poetului au fost triate în dependență de conjunctura ideologică care a inițiat publicarea creației poetului sau direcția critică asupra creației poetului. Or procesul de memorie recuperatorie prin textul artistic trebuie declanșat de istoric, critic sau cititor; depozițiile literare ne apropie evenimentul și ne implică emoțional, în mod deosebit, când interacționăm cu memoria colectivă. Există sensibilități ale națiunilor care supravețuiesc prin literatură, iar recrearea unei realități prin intermediul discursului literar se face prin memorie afectivă, fiindcă se alege „un eveniment recunoscut” care este transformat în „eveniment perceput”. În primă instanță, se pornește de la memoria exemplară și se ajunge la memoria literară, care are drept caracteristici: singularitatea și unicitatea. Prin discurs confesiv, subiectul poate cădea în sânul extremelor prin „sacralizarea sau izolarea radicală a amintirii” (Tz.Todorov), fiindcă autorul se implică în subiectul trăit, dându-i o nouă configurare discursivă.

Poeziile În târguri evreești, Ghetto, În cimitirul evreesc reprezintă un întreg din trei părți care se completează, alcătuind un triptic. Fiecare text pezintă ascendent reprezentări crude, de mare efect, care sunt un fel de avertisment în legătură cu inevitabilul sfârșit, impus istoric. Vom descoperi tripticul suferinței redat de întuneric și tăcere. Concluziv, În târguri evreești tristețea devine molimă, intră în sânge și răbufnește prin agonii; în Ghetto agoniile mustesc în boală, iar boala e un avertisment, ea anunță moartea, În cimitirul evreesc moartea pune capăt tragediei. Obsesia singurătăţii şi singularităţii făcea parte din forma de rezistență spirituală întru păstrarea memoriei culturale și supravețuirea identitară și spirituală într-un context generat.

Cecan Lilia, drd., USARB

Coordonator științific: Diana Vrabie, dr. , conf. univ.

Despre Cecan Lilia.

Profesor de limba și literatura română, grad didactic superior, absolventă a Facultății de Filologie, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, doctorandă, specialitatea: Literatura română. Coordonatorul grupei de performanță la limba și literatura română și coordonator de proiect în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

 

Citește și…

Citește și…

Share This