Cronică literară: Reflectarea crizei identitare în romanul Oameni din Chişinău, de Dumitru Crudu

Astăzi, când problema identităţii colective a comunităţilor etnice este o preocupare importantă atât a istoricilor, cât și a literaţilor, a sociologilor etc., pot fi identificate, totuşi, unele regiuni pentru care această chestiune are, dincolo de importanţa pur ştiinţifică, şi o dimensiune existenţială bine conturată. Afirmaţia e valabilă, în special, în cazul regiunilor situate la intersecţia multiplelor interese şi influenţe culturale şi geopolitice, în care chiar definirea identităţii locuitorilor este transformată într-un element al jocului politic. Basarabia este, fără îndoială, un exemplu clasic al unei astfel de situaţii.

Într-un mod plastic, prozatorul basarabean Dumitru Crudu a evidenţiat și el fenomenul crizei identitare, în romanul Oameni din Chişinău, accentuând modul în care basarabenii se (auto)identifică. Întreaga lucrare generează de la prima până la ultima pagină o tensiune ascendentă, care este creată între ruşii şi românii din Chişinău, dar şi între diferitele generaţii, indiferent de naţionalitate, antrenând în această dispută şi factorul istoric, la fel de important în surprinderea fenomenului de ,,recesiune” identitară.

Aşa-zisa „criză de identitate” înseamnă, de fapt, că locuitorii majoritari ai Basarabiei, ai acestei foste republici sovietice (şi, cândva, provincii româneşti) se identifică eronat drept ,,moldoveniˮ, atribuindu-şi un etnonim inoculat de propaganda sovietică, în locul celui autentic de „român”: aproape toţi moldovenii pe care îi întâlnisem pe fostul bulevard Lenin trăncăneau în moldoveneşte, ceea ce înseamnă că erau moldoveni  [Oameni din Chişinău. Chişinău: Editura Cartier, 2007, p.21], exceptând istoria care, de fapt, implică ideea că suntem de neam român, iar la baza accentuării acestui fapt ar trebui să stea, nemijlocit, ideea de mândrie naţională, nu pentru că anume propriul popor ar fi valoros ca atare, ci pentru faptul că ne aparţine personal şi pentru că ţinem la demnitatea personală. [KEZSERLING Hermann. Analiza spectrală a Europei. Iaşi: Institutul European, 199, p.11]

Plecând de la această constatare, specificăm faptul că multe din personajele romanului lui Dumitru Crudu nu se identifică nici pe departe ca fiind români, aşa cum ar fi firesc, ci mai degrabă, nişte, „moldoveni” cu reflecţii sovietice, nişte oameni cu orientări pro-ruse, care sunt adepţii unor concepţii necorespunzătoare şi se conduc după principii greşite: le vorbeam în rusă pentru că eu, din principiu, tuturor le vorbesc în rusă, inclusiv Marianei, ceea ce pe ea, deseori, acest lucru o scoate din sărite, cum şi pe mine, dacă e să fiu sincer, mă enervează faptul că ea mi se adresează doar în română. [Oameni din Chişinău. Chişinău: Editura Cartier, 2007. 80, p.103].

În ochii patrioţilor din R.M., această presupusă „criză identitară” este produsul unei mari nedreptăţi istorice (ocupaţia ruso-sovietică), consecinţele căreia sunt resimţite şi acum, la ani buni de la consumarea acestor evenimente istorice şi care, în mod aparte, se manifestă şi în textele literare.

Astfel, în romanul invocat, este evident faptul că încă foarte mulţi basarabeni se identifică în ,,homo-sovieticus”, odată ce, în lucrare, se întâlneşte ideea că: Moscova este capitala patriei nostre istorice [Ibidem, p.14], lucru pe cât de grav, pe atât şi de fals, sau fie că încă mulţi se bucură de simpla prezenţă a ruşilor pe teritoriul nostru: În acelaşi timp, îmi roteam gâtul prin cafenea numărând câţi moldoveni şi câţi ruşi erau în local. Predominau ruşii şi asta îmi ridică pe loc buna dispoziţie… [Ibidem, p.21]. Basarabenii autohtoni acordă o importanţă deosebită culturii străine, exceptând variantele autentice: Pe neaşteptate, Valentina Cojocaru, care cânta – ,,Trenule maşină mică unde-l duci pe Ionică” -, amuţi şi în restaurant răsună un cântec de-al Sofiei Rotaru – ,,A oseni tac blizca” – pe care chelnerii, de regulă, îl puneau după ce patronul pleca [Ibidem, p.46-47] sau chiar le împrumută şi le folosesc cu orgoliu numele, prenumele şi modul de adresare, atât de nefirești specificului românesc: Vova, Nataşa, Vasea, Valentina Pavlovna etc., astfel încât se creează impresia că nesiguranţa identitară pare să domine imaginarul româno-basarabenilor, iar acesta este totodată sursa unui şir de alte probleme – sărăcie, corupţie, înapoiere economică şi culturală etc.

Citește și…