#Concurs | Veronica Frătăucean – Călătorim prin Patria istorică

Sunt elevă în clasa a 7-a la liceul “M. Eminescu” din satul Carapciu, regiunea Cernăuți. Locuiesc într-o zonă frumoasă, cu climă blândă, pământuri roditoare, ape limpezi, munți acoperiți de codri deși. Pe bună dreptate este o “gură de rai“ binecuvântată de Dumnezeu. Poate de atâta strămoșii noștri au avut nenorocul să fie rupți de Patria lor istorică. E greu să îți închipui cum poate un om să își trăiască viața în câteva orânduiri diferite. Bunelul meu, bunăoară, s-a născut și a făcut studii în Regatul României, a muncit în perioada sovietică, iar la pensie era cetățean al Ucrainei independente. Străbunica a copilărit pe vremea Imperiului Austro-Ungar. Au fost țări diferite, cu legi diferite, limbă de stat diferită și aproape toate guvernele, în afară de cel român, au urmărit scopul deromânizării populației autohtone. Ceva poate au reușit, dar, în fond, ne-am păstrat limba și frumoasele obiceiuri strămoșești.

 

Îmi place să studiez Patria mea istorică. O fac în mod diferit: ascult povestirile amuzante ale bunicii, emisiunile radiofonice, privesc televizorul, călătoresc împreună cu părinții și, nu în ultimul rând, citesc diferite cărți. Îmi făcusem impresia la inceput că românii de dincolo de Prut sunt deosebiți de ai noștri, dar am descoperit aceiași oameni, cu aceleași tradiții ca și la noi și cu aceeași limbă, ce e drept, mai frumos și mai corect vorbită. Multe lucruri frumoase am aflat din lecturi. L-am cunoscut pe Eminescu și Creangă, pe Alecsandri și Coșbuc, locurile pe unde a călcat și piciorul lor în scurta viață pe pământ. Și atunci curiozitatea mea nu avea margini.

Când am vizitat casa memorială “Ion Creangă“ din Humulești, i-am întâlnit pe toți prietenii mei, despre care știam din cartea groasă cu “Amintiri din copilărie“ și povești cumpărată chiar de bunelul. Le-am citit și recitit de zeci de ori. Toți erau acolo: Nică, mătușa Mărioara, vulpea, ursul, capra cu iezii ei. M-am bucurat enorm când am urcat pe muntele Ceahlău împreună cu părinții. Știam deja despre el din poemul “Dan, căpitan de plai“ de V. Alecsandri. Văzut în realitate este ceva uimitor. Nu în zadar se spune că mai frumoși decât munții pot fi doar munții.

Dar câte pagini am citit despre gloria de altă dată a domnitorului Ștefan cel Mare. Călcând pe locurile încărcate de istorie, simți parcă timpul ce se întoarce înapoi și vezi ceea ce s-a petrecut cândva. Am stat în liniște adâncă lângă mormântul său, am văzut frumosu-i locaș de odihnă veșnică – o bijuterie a Bucovinei. Dar când am citit numele marelui domnitor pe vârful dealului, scris din arbori, am înțeles că istoria neamului nostru nu poate fi uitată niciodată, ea regenerează ca și pomii.

 

Vara trecută am vizitat orașul Marii Uniri. Deși îl văzusem pentru prima dată, îmi părea cunoscut. Știam din cărți despre Cetatea Albă Carolina, Muzeul Unirii, râul Mureș care străbate orașul. Parcă nici nu aveam nevoie de un ghid turistic.

Și încă multe alte locuri minunate ale Patriei noastre istorice am vizitat, despre care tot știam din lecturi. După fiecare călătorie, biblioteca familiei se îmbogățește cu câte o nouă broșură, ca apoi în liniște să ne reamintim și să așezăm pe polițele memoriei noastre cele văzute. Mi-aș dori cât mai multe cărți captivante scrise în dulcele meu grai românesc, cărți pe care aici nu am posibilitate să le procur. Și, desigur, lecturile să fie consolidate prin călătorii, călătorii prin Patria istorică.

Scris de: VERONICA FRĂTĂUCEAN

11 ani, Ucraina

„România din biblioteca mea”, Ediția a II-a

Concurs de eseuri

Citește și…

Citește și…

Share This