#Concurs | Vanessa Cioroagă – România din ochii mei

Când aud cuvântul „România”, prima imagine care îmi vine în minte este harta țării, acel „pește” sa „buchet de flori” despre care vorbeam la cursul de limba română, cultură și civilizație românească. Merg la curs o dată pe săptămână, două ore.

România din biblioteca mea nu este la fel de bogată precum România din ochii mei, căci, pe lângă cărțile pe suport de hârtie, eu am aflat multe lucruri și de la „cărțile vii”, adică oamenii din jurul meu. Sincer, în bibliotecă am doar câteva cărți în limba română, dar au o valoare inestimabilă pentru mine, căci sunt premii de la concursurile la care am participat. Cred că sunt cele mai frumoase cărți, căci îl am pe Ion Creangă și pe Mihai Eminescu, pe Cezar Petrescu, Dimitrie Bolintineanu și pe Petru Demetrescu Popescu. Îl mai am și pe Nicolae Filimon, primul nostru roman scris în limba română (așa zicea doamna), dar pe acesta nu l-am citit. Nu i-a venit încă vremea! Nu-mi fac foarte multe probleme, căci, dacă voi dori să citesc mai mult, apelez la prietena mea, e-book.

Eu am 12 ani și m-am născut în Benidorm, o localitate situată în estul Spaniei, în Provincia Alicante. Benidormul este frumos și are o climă caldă și plăcută. Mama mea a venit în Spania în anul 2005, când avea 25 de ani. Venise la niște prieteni în vacanță și până la urmă s-a decis să rămână. Tatăl meu a venit în Spania în anul 2000, când avea 20 de ani, ca să lucreze. S-au cunoscut aici și din dragostea lor am apărut noi, cei trei copii …

Mai am un frate și o soră. Fratele meu se numește Mark și are 5 ani, iar sora mea se numește Hanna și are 2 ani. În familie comunicăm în limba română și doar de puține ori în spaniolă. Câteodată amestecăm cuvintele și mai punem un cuvânt în română când vorbim spaniolă și invers. Uneori, mai vorbim și „romaniol”, acest dialect pe care l-am învățat noi, românii din Spania. Eu cred că se întâmplă acest lucru pentru că noi vorbim spaniolă la școală. În familia mea, am vorbit dintotdeauna în limba română pentru că m-au învățat părinții. Ei doi au fost biblioteca mea de istorisiri despre România.

În România am fost de patru ori. Aveam 6 ani când am început să-mi cunosc bunicii mei minunați și am avut ocazia să îi vizitez. Bunicii din partea mamei mele locuiesc în localitatea Târgu Mureș, județul Mureș. Bunicii din partea tatălui locuiesc în localitatea Deva, județul Hunedoara. Îi iubesc mult pe bunicii mei, chiar dacă ne vedem doar o dată pe an! Prin venele mele curge același sânge ca prin venele bunicilor mei, eu sunt vlăstarul și ei sunt rădăcinile familiei noastre. Eu cred că pentru ei este o mare bucurie și, totodată, o mare mândrie, când au că nepoțeii lor pot comunica cu ei în limba maternă. Sunt sigură că bunicii ai căror nepoți nu vorbesc limba română sunt foarte dezamăgiți și triști. Prin ochii bunicilor mi s-au transmis și alte frânturi de Românie, pe care le păstrez acum în ochii mei: povești de demult și experiențe de o viață. Și ei sunt biblioteca mea.

 Am și călătorit puțin prin țară și am vizitat castelele Bran și Huniazilor, care mi s-au părut impunătoare și cu istorisiri interesante. Prietenul nostru, Youtube, m-a ajutat să vizitez virtual și alte castele din România: Castelul Peleș, Cetatea Poienari. Abia aștept să visitez și castelele din Spania ca să le pot compara și să vă pot povesti!

Cele mai multe imagini despre România le-am obținut din povestirile părinților mei și din informațiile pe care le primesc la cursul de română. Tata îmi povestea de vacanțele lui, când mergea la bunicii lui în Coșești, județul Hunedoara. Îmi zicea că el de la 7 ani mergea cu vacile pe câmpie. Se distra, se juca cu prietenii lui și mergea prin munți și prin păduri să caute animale,  să ia lemne să facă foc și să exploreze tot ce era în jur.  

Mama mi-a povestit că în copilărie ei mergeau cu copiii din blocurile învecinate la ștrand, iarna se dădeau cu săniile de pe dig până jos la Mureș, patinau pe tot râul înghețat și se distrau copios.

La cursul de română am călătorit prin Munții Carpați, pe râurile Mureș și Olt, pe malul Mării Negre. Oltul este râul meu preferat și o legendă emoționantă: se povestește despre mamă, al cărui soț se duse la război și nu se mai întoarse. Ea avea doi fii, care atunci când s-au făcut mari au decis să plece în căutarea tatălui lor. Dar băieții, nici nu plecaseră bine de acasă că au început să se certe. Unul a plecat într-o parte și celălalt în partea opusă. Ele se numesc Mureș și Olt. Oltul este preferatul meu pentru că este mai tumultuos și mai agitat, așa ca mine.

Pădurea care m-a impresionat a fost Horia-Baciu situată în județul Cluj-Napoca. Se zice că s-au întâmplat multe fenomene paranormale acolo. Chiar și copacii au forme ciudate. Ar trebui să scriu un alt eseu pentru toate istoriile stranii, pe care le-am auzit.

Lecturile istorice mi i-au adus în fața ochilor pe Ștefan cel Mare, domnitor al Moldovei, pe Vlad Țepeș și Mihai Viteazul, domnitori ai Țării Românești, cei mai măreți voievozi ai țării noastre.

Am intrat în galeria scriitorilor români și l-am cunoscut pe Mihai Eminescu, cea mai importantă voce poetică din literatura română. L-am mai cunoscut și pe Ion Creangă, cel mai bun prieten al lui Mihai Eminescu. Cea mai frumoasă poezie, din punctul meu de vedere, este Luceafărul, o poezie minunată din 98 de strofe, scrisă de Mihai Eminescu, care m-a impresionat cel mai mult. Prin ochii mei s-au perindat și oameni ai artei, ca Ștefan Luchian, un mare pictor ce avea o pasiune deosebită pentru flori și Constantin Brâncuși ale cărui opere le-am pictat și le-am modelat la orele de limba română.

Dacă ar fi să mă întorc în România, mi-ar plăcea fim toată familia împreună, o familie unită și închegată. Voi vorbi românește și-mi voi voi perfecționa nivelul de limbă română. Dar chiar dacă nu mă voi întoarce, atunci când voi fi mare, îmi voi învăța copiii să vorbească românește. Poate voi trăi într-o altă țară a Europei sau a lumii, cine știe?! Nici nu vreau să-mi imaginez ce îndurerați ar fi părinții mei să nu le poată vorbi nepoților în limba română!

Și cele mai frumoase imagini din ochii mei sunt cele ale prietenilor mei, atunci când ne întâlnim și vorbim românește, la 3500 de km de România, ne cântăm „La mulți ani”, mâncăm mici și sarmale, recităm și cântăm în limba română.

Bineînțeles că, în comparație cu toți copiii români care trăiesc în țară, nu știu atât de multe! Dar după toate cele ce v-am povestit, nu credeți că ochii mei sunt plini de România?

 

Scris de: VANESSA CIOROAGĂ

12 ani, Spania

„România din biblioteca mea”, Ediția a II-a

Concurs de eseuri

Citește și…

Citește și…

Share This