#Concurs | Vadim Sîncu – Cărțile care m-au ales

Fiecare carte, pe care am ținut-o vreodată în mână, este o lume care s-a deschis în fața mea și care mi-a oferit senzația că cunosc o părticică din univers necunoscută până atunci. Prin intermediul cărților am călătorit peste mări și țări, am cunoscut oameni celebri, dar și oameni simpli la fel de valoroși, alături de care am trăit cele mai diverse emoții, am pornit în cele mai neașteptate aventuri, am călătorit în timp, am trăit istoria omenirii. Însă, cele mai importante cărți din viața mea sunt cele care relatează despre o țară în care se vorbește aceeași limbă pe care o vorbesc și eu și cu care formam cândva o singură țară, despre care în familia mea se vorbește cu mult dor – România.

Primele cărți de care îmi aduc aminte și care îmi sunt cele mai dragi sunt ”Poveștile populare românești”, pe care mama mi le citea atunci când eu încă nu puteam face acest lucru. Din ele am înțeles cât de înțelepți și curajoși sunt românii. Deseori mă imaginam eu eroul acelor povești, care cutreiera România în lung și-n lat făcând dreptate, luptând cu balaurii și salvând oameni. Mai târziu, când am învățat a citi, deseori reciteam rândurile unde era descrisă natura: munții înalți și pădurile misterioase, râurile repezi și marea albastră și constatam că Moldova a fost parte din toate acestea și, chiar dacă astăzi există granițele, nu le va pierde niciodată pentru că trecutul nu poate fi șters cu radiera sau cu tasta computerului. Am descoperit apoi România în ”Legendele populare românești” și am fost fascinat de modul de gândire a românilor, în legende fiind concentrate toate viziunile asupra lumii și credințele din cele mai vechi timpuri.

Toate poeziile românești pe care le-am citit mi-au descoperit perfecțiunea limbii române. O altă limbă mai melodioasă eu nu am mai auzit niciodată. Ele m-au învățat să îmi exprim sentimentele, să asociez cuvintele în așa fel, ca ele să producă cel mai puternic efect. Prin lectura poeziilor am onorat poeții, am reînviat tradițiile orale și am promovat cultura românească. Poezia m- a ajutat să văd altfel lumea din jur și să găsesc drumul către mine însumi atunci când mă pierdem în necunoscutul lumii.

În cărțile din biblioteca mea care relatează istoria lumii am fost mândru să citesc că strămoșii românilor au format una din cele mai vechi civilizații din Europa. Enciclopedia pentru copii ”Micul erudit – Istoria lumii” m-a făcut să cred că studiind istoria lumii și a neamului nostru aflăm cine ne- au fost strămoșii, cum și-au făurit și apărat civilizația și pământul. Sunt convins că a cunoaște istoria românilor este datoria mea pentru că ne explică numeroase evenimente de importanță majoră, care ne-a marcat destinul și care astăzi ne insuflă sentimente de patriotism, mândrie și demnitate națională. Ultima carte pe care recent am primit-o drept premiu este ”O istorie ilustrată a românilor de la est de Prut” de Octavian Țâcu, fapt care m-a convins că, de fapt, nu noi alegem cărțile, ci cărțile sunt cele care ne aleg pe noi.

 

Înainte de a o vizita, eu am cunoscut România din cărțile bibliotecii mele. Până nu demult, cărțile în limba română au fost un privilegiu de care nu s-au bucurat toți românii. Mama mi-a povestit că la vârsta pe care eu o am acum ea nu a avut nici o carte în limba română, iar eu nu înțeleg nici astăzi cum ea a reușit să-și păstreze dragostea pentru limba noastră maternă și, mai mult decât atât, să mi-o transmită și mie. Un lucru însă este cert pentru mine: cărțile te pot duce oriunde te duce dorul și te pot face să auzi ceea ce alții încearcă din răsputeri să ascundă de tine, iar pentru a găsi o carte bună urmez secretul lui Gabriel Liiceanu: ”Știu când o carte e ”bună”. Criteriul este simplu: ea trebuie să te mute în lumea pe care o deschide.” De aceea, atunci când mi se face dor de România și limba română, eu deschid o carte.

Scris de: VADIM SÎNCU

12 ani, Moldova

„România din biblioteca mea”, Ediția a II-a

Concurs de eseuri

Citește și…

Citește și…

Share This