#Concurs | Pavel Cucu – Lucruri sfinte…

Motto: Cât trăim pe acest pământ / Mai avem un lucru sfânt, / O câmpie , un sat natal / O clopotniță pe deal. (de Nicolae Dabija)

Fiecare om are câteva lucruri mari și sfinte pentru el, unul dintre care este plaiul natal, locul unde s-a născut, mama, prispa casei… Mai sunt cuvinte mai frumoase și mai sfinte ca acestea?

PATRIA…

Un cuvânt simplu, dar plin de semnificație. Patria se identifică cu baștina, cu satul în care m-am născut și în care am crescut. Pentru mine, patria este acolo unde îmi sunt părinții. Sunt fericit că trăiesc anume pe meleagurile acestea pline de istorie, tradiții și obiceuri.  Strămoșii noștri s-au născut aici și tot aici au murit. Aici s-au născut buneii și părinții mei. Aici m-am născut și eu. Niciun loc din lume nu poate fi mai sfânt ca locul unde am văzut întâiul răsărit de soare, întâiul fir de iarbă răsărit în prag, trilul păsărilor și mirosul pâinii proaspăt scoasă din cuptor.

MAMA…   

Unele lucruri se transmit de la părinți la copii sau chiar de la bunici la copii. Eu am prins gustul cititului de la mama, pofta de cunoaștere și pasiunea pentru cărți. Am crescut cu multe povești spuse sau citite,  nu era aniversare sau sărbătoare la care să nu primesc măcar o carte în dar. Biblioteca familiei era la mine în cameră. Mama  îmi alegea cărțile potrivite pentru vârsta mea și atunci când vedea că îmi place o carte, îmi dădea altele scrise de același autor.  Dacă vei îndrăgi cartea niciodată nu vei fi singur, îmi spunea mama. Frumusețea limbii materne melodioasă am găsit-o în multe cărţi de povești şi în creaţia  folclorului spre care m-am aplecat totdeauna cu interes şi preţuire. Mama mă ajută să învăț la școală și mă motivează în fiecare zi să lupt pentru visele mele, să văd lucrurile frumoase și sfinte, să le învăț și să le primesc cu inima.

PRISPA CASEI…

Copilăria mea o petrec în bună parte pe prispa casei. De aici, vara urmăresc mersul stelelor pe cer, fac un prim popas, înainte de-a trece pragul casei. Prispa casei este unghiul din care privesc lumea, încercând să aflu ce se ascunde dincolo de orizont. Locul unde totul se petrecea la vedere. Cei ai casei, dar și oaspeții, se odihnesc mai întâi pe prispă, apoi intra în casă, la vatra casei care înseamnă căldură, lumină, hrană şi viaţă.  La vatra casei, lângă focul din vatră, am învățat cântecul popular. De mic copil am îndrăgit cântecul popular. Cântecul și portul popular este bogăția și sufletul unui neam. La gura sobei, la sărbătorile de iarnă, împreună cu familia,  îmi place să cânt cântece și colinde  despre nașterea lui Iisus Hristos. Sunt lucruri sfinte care leagă prezentul cu trecutul, ne leagă de tradițiile și istoria neamului.

LIMBA MATERNĂ…

Se consideră, şi pe bună dreptate, că limba unui popor este istoria lui și tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi. Limba maternă este comoara cea mai de preţ a fiecărui om. E limpede ca lacrima că limba maternă înseamnă plaiul natal, mama, casa părintească — cele mai sfinte lucruri pentru orice om înţelept. Ar fi bine ca oricine să înţeleagă acest lucru. Glasul dulce al mamei ne călăuzește și ne plăzmuiește caracterul, vorbirea zi de zi, an de an.

Poate în viitor  voi pleca în țări îndepărtate, voi vorbi limbi străine, dar dulcele și sfântul grai al mamei îl voi purta cu sfințenie…

Focul din vatră, satul meu drag, limba mamei, dragostea părinților și bunătatea consătenilor, rânduielile sfinte de altădată, nu se pot uita niciodată și nici nu vor dispărea atât timp cât va mai exista un colț de prispă în inima noastră oriunde ne vom afla…

 

Scris de: PAVEL CUCU

11 ani, Ucraina

„România din biblioteca mea”, Ediția a II-a

Concurs de eseuri

Citește și…

Citește și…

Share This