#Concurs | Giorgia Grigore – România, te iubesc ca „sarea în bucate”

Căci atât de mult iubesc eu această țară, precum fiica regelui din povestirea lui Petre Ispirescu, o minunată poveste pe care eu am descoperit-o de curând, la un cerc de limba română unde merg pentru a simți și vorbi românește.  

Dar, mai înainte de toate, vreau să vă vorbesc despre România.

Pentru mine, România este locul meu de suflet. Un loc sfânt și plin de amintiri. Nu aș putea spune locul natal, deoarce m-am născut dincolo de hotarele ei, adică în Torino (Italia), într-o familie în care omenia este pe primul loc, iar rădăcinile fiindu-mi împământenite, nu pot decât să simt și să trăiesc românește.

Dincolo de carte, sufletul meu este mai aproape de această frumoasă țară în mod special prin “cântec”. Dumnezeu, “artistul”, așa cum îl mai numesc eu, mi-a dăruit cel mai frumos TALENT: acela de a cânta.

A dăruit cântecul unei mici viitoare “ARTISTE”, talent pe care trebuie să îl dezvolt și să îl cultiv cu grijă pentru a transmite, mai departe, oamenilor un rod frumos. Oamenii sunt însetați de “acel ceva”, de a simți și a trăi cât mai autentic, mai ales pe mealgurile străinătății, acolo unde dorul de casă și de țară este și mai mare. Alinarea sufletului prin cântec și lectură ni le-au insuflat părinții noștri încă de la primii pași din copilărie, părinții mei iubindu-și foarte mult țara și povestindu-mi cu multă dragoste despre tot ce înseamnă tradiții, obiceiuri, precum și bogăția întregului folclor pe care îl moștenim de la strămoșii neamului nostru românesc. Tot ei m-au învățat că, dacă îmi voi îndrepta pașii spre drumul cel bun numit “Hristos”, având credință, se va întâmplă ceea ce îmi doresc și va fi spre binele meu.

Lectura este relaxarea și balsamul minții. Îmi plac poveștile lui Petre Ispirescu și, de curând, am descoperit povestea “Sarea în bucate”, foarte frumoasă și plină de înțelepciune. Îmi place să citesc, în general, dar mai ales despre România. Atunci când citesc învăț multe lucruri și asta mă face să mă simt bine.

De exemplu, un test spunea: Erau trei lumânări aprinse care se numeau: DRAGOSTEA, RĂBDAREA, SPERANȚA. Dragostea și răbdarea la un moment dat s-au stins, însă cea de-a treia numită SPERANȚA nu s-a stins și le-a aprins și pe celelalte două. Așa am învățat că nu trebuie să nu-mi pierd niciodată speranța, cum spune și frumosul proverb: “speranța moare ultima”.

Cititul în limba română mi-a îmbogățit gândurile, imaginația și vocabularul care mă vor însoți pe tot parcursul acestei vieți. Prin diferite povești românești, am înțeles din greșelile altora să fiu mai bună, mai înțelegătoarea, pentru că nu suntem suflete la întrecere pe acest pământ, ci doar întoarcere.

De asemenea, bagajul vacanțelor mele este plin cu amintiri trăite în România, la străbunica, ce, din păcate, nu mai este printre noi. Ea este mai înainte de toate cea care mi-a insuflat dragostea pentru povești și a lăsat-o urmă în sufletul meu pentru totdeauna. Îmi spunea mereu povești la gura sobei, despre copilăria dânsei, în vreme ce-mi ținea mânuțele în palmele ei mari. Parcă și acum văd aburul care ieșea din plăcintele cu mere atât de gustoase pe care le pregătea srăbunica, dis-de-dimineață. Pregătea cu mult drag atât pentru mine, cât și pentru ceilalți nepoței. La ea mâncăm sarmale delicioase, turte pe plită, gogoși și toate bunătățile pe care le avea și le scotea cu bucurie din cămara ei, fericită că au venit nepoțeii în vizită. Pe lângă toate acestea, ne plăcea tare mult când străbunica ne lăsa să alergam desculți prin iarbă, iar fericirea se măsură în numărul mare de prieteni cu care ne petreceam timpul.

Oriunde ne-am află în lume, țară noastră este un cântec, iar cântecul și limba română sunt sarea noastră pe acest pământ, mintea și viață noastră, lumina care ne luminează calea, căci România, deși departe, este cântec și lumină inclusiv pentru copiii ei, născuți pe alte meleaguri.

Scris de: GIORGIA GRIGORE

11 ani, Italia

„România din biblioteca mea”, Ediția a II-a

Concurs de eseuri

Citește și…

Citește și…

Share This