#Concurs | Gheorghe Vameș – Drumul inițiatic în formarea spiritului românesc

„Nu este alta și mai plăcută zăbavă decât cititul cărților” – Miron Costin. Pornind de la acest îndemn, generații la rând se alină cu această „zăbavă”, apropiindu-se cu sufletul de timpuri și spații îndrăgite. Din cărți sorbim nectarul cunoașterii. Sunt unele de care nu voim a ne despărți! Le ținem în preajmă pentru a ne putea repera pe ele în momente grele, a ne limpezi privirea în timpul liber, sau a împărtăși dragostea în clipele noastre fericite!

Cărțile pe care le păstrez eu se numesc România! Volume alese! Prima mea carte din această colecție se numește „Mama”. Da! „Mama”! Această carte m-a învățat graiul și gândirea românească! De la cântecul de leagăn până la „Coloana infinită” a lui Brâncuși!!! De la „Amintirile din copilărie” ale lui Ion Creangă – până la colecția de citate a lui Emil Cioran. Pe toate acestea, în forma lor orală, le-am aflat din această carte. Apoi, le-am câștigat cadou la diferite concursuri sau, dacă am avut posibilitatea, le-am cumpărat.

Altă carte care îmi îmbogățește biblioteca e cartea mea de Istorie! Un mijloc de a prețui trecutul, o formă de ilustrare morală, oferind identitate și divertisment, m-a învățat să fiu etnocentric, m-a învățat cum funcționează lumea, m-a învățat care este importanța trecutului în modelarea prezentului. Îmbunătățindu-mi judecata, m-a ajutat să înțeleg altă cultură, m-a ajutat să negociez într-o lume ambiguă. Cartea de istorie îmi fixează întâlniri cu străbunii: Dragoș I, Bogdan I, Alexandru cel Bun, Petru Aron, Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazu, ce au luptat eroic, pentru patria care crește în solul sacrificiilor, udat cu sudoare și sânge și au lăsat drept sfântă moştenire acest pământ cu zi de ieri şi azi. România, țara noastră de peste Prut, care se închină în aceeași religie, care trăiește sub aceleași legi. Care își împărtășește gândurile și ideile în aceeași limbă cu noi. O limbă care ne strânge și ne unește ca neam. Îmbrățișată de Carpați, cu zone complet sălbatice, și de frumusețea mereu proaspătă a Deltei Dunării, ca și de câmpii întinse, presărate cu mari comori naturale și culturale. M-au fascinat poveștile și legendele acestui loc. Povești spuse la gura sobei, povești spuse înainte de a merge la culcare, povești pe care le ascultam în toiul iernii, cuibărit sub plapumă, sau vara, la bunici, când trebuia să dorm de-amiaz’. Pe care, mai apoi, le-am citit pe nerăsuflate, îmblânzindu-mi sufletul cu înțelepciune: minunatele povești ale lui Ion Creang – „Amintiri din copilărie”, „Capra cu trei iezi”, „ Fata babei și fata moșneagului”, „Dănilă Prepeleac”, „Harap-Alb”, „Soacra cu trei nurori”, „Punguța cu doi bani”, „Păcală”, „Ursu păcălit de vulpe”, „Pupăza din tei”. Minunatele basme ale lui Slavici, narațiunile lui Petru Ispirescu, poveștile lui Emil Gârleanu, m-au învățat lecții de viață, mi-au stimulat imaginația.

Poveștile mi-au fost o mare modalitate de cunoaștere a lumii, un mijloc de comunicare și o bună metodă de instruire. Ele conțin adevărurile fundamentale ale vieții. Aceste povești au depășit hotarele spațiului și a timpului. Ele mi-au fost prima hrană spirituală, învățându-mă să judec, să-mi dezvolt deprinderile de a discuta, mi-au îmbogățit vocabularul, au cultivat sentimente frumoase, mi-au stimulat imaginația și creativitatea; mi-au educat spiritul de sacrificiu, altruism și solidaritate!

 

În tot timpul m-am folosit de cărți ca să învăț lucruri noi, ca să-mi întăresc legăturile cu semenii – atât cu cei care mă asemăn, cât și cu cei diferiți de mine – ca să-mi înțeleg propria existență! Trăiesc împreună cu personajele cărții, simt ce simt și ele, văd lumea prin ochii lor, cunosc locuri noi, auzind bătăi de spade, strigăte de durere, zâmbete în glasuri. Am auzit șuieratul vântului printre crengile copacilor, susurul izvoarelor și zgomotul apelor curgătoare. Și toate acestea s-au trezit la viață cu ajutorul cuvintelor și imaginilor cărții. Am cunoscut România din patrimoniul lui Eminescu. El însuşi se autodefinește ca având rădăcinile adânc înfipte în spiritualitatea românească, mărturisind pe marginea unui manuscris: „Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor, cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar”.

Stihuitorul neegalat al românilor, vizionar și patriot își iubea nemărginit țara, exprimând prin poezie dragostea față de valorile naționale. „Ce-ți doresc eu dulce Românie” și poezia „La arme” sunt două dintre operele cu tema evident patriotică, care caracterizează spațiul românesc de-a lungul timpului – vădit patriotic, cât și cele cu subiect istoric și politic precum „Scrisoarea a III”. Am descoperit România din operele eminesciene: „Făt-Frumos-Din- Lacrimă”, „Călin Nebunul”, „Frumoasa lumii”, „Eşti în ţara…”, „Din străinătate”, „Epigonii”, „Feciorul de împărat fără stea”. Cunoscut-am prin balada „Miorița”, „acea inspirațiune fără seamăn, acel suspin al brazilor și al izvoarelor de pe Carpați” – după cum spunea Mihai Eminescu „balada Miorița – este capodopera absolută a flocrolului nostru, o dovadă a geniului artistic al poporului român.” Am descoperit din scrierea lui Vasile Alecsandri „Dan căpitan de plai” prin personajul principal Dan, „întruparea simbolică a patriotismului și a eroismului anonim popular” G.C.Nicolescu. Dan reprezintă vitejia poporului român în luptă pentru libertate și independență, pentru păstrarea specificului românesc. Auzit-am din mitul etnogenezei „Dochia și Traian”. Din opera „Domnul Trandafir”, ”Ceahlăul prozei românești”. Adunată în peste 120 de volume, unui singur erou: poporul român, suprins în diferite ipostaze și întruchipări și evocat în felurite momente, începând vechi timpuri ale alcătuirii ființei neamului și până în contemporaneitate.

Prin patriotismul și demnitatea lui Apostol Bologa din romanul „Pădurea Spânzuraților” de Liviu Rebreanu, prin principiile morale superioare fundamentale în care a fost crescut: „să năzuiești mereu a dobândi stima oamenilor, și mai ales pe a ta însuți. De aceea sufletul tău să fie totdeauna la fel cu gândul, gândul cu vorba și vorba cu fapta, căci numai astfel vei obține un echilibru statornic între lumea ta și lumea din afară! Ca bărbat, să-ți faci datoria și să nu uiți niciodată că ești român.” Din toate aceste creații am cunoscut România. Pentru că România este mereu în sufletul meu.

 

Consider că bibliotecile sunt temple ale cunoaşterii construite din miliarde de cuvinte și idei, probabil, cele mai puternice arme dintre toate câte există, garantate să dureze secole după secole, căci după cum spune Timothy Healy – ,,Pentru cei care au urechi care ştiu să audă, bibliotecile sunt locuri într-adevăr gălăgioase. Pe rafturile lor se aud vocile captive ale secolelor – conversaţii vechi care au clădit civilizaţia noastră.”- civilizația română. „Bibliotecile ca manifestări sunt produse ale unor profunde necesităţi culturale ale popoarelor de elită care la rândul lor constituie cele mai puternice şi indispensabile instrumente pentru înaintarea şi răspândirea culturii, care la rândul ei a dat dovadă că temelia de existenţă a unui neam şi ţară este nu numai prosperitatea economică, ci şi lumina pe care o dă cultura.”-  spune Aurel Filimon.

Scris de: GHEORGHE VAMEȘ

16 ani, Moldova

„România din biblioteca mea”, Ediția a II-a

Concurs de eseuri

Citește și…

Citește și…

Share This