#Concurs | Daniela Oanța – Toate gândurile se îndreaptă către România

Suntem Români și punctum! (Mihai Eminescu)

Țara legendelor și baladelor, doinelor și miturilor, munților și văilor, pădurilor și misterelor. Patria mea istorică, atât de înălțătoare, infinit de specială, care mereu necesită să fie descoperită și analizată amănunțit, căci oricât de mult ne-am strădui să-i cunoaștem toate straturile, tot ar mai fi ceva necunoscut. România este mai mult decât o imagine pitorească, este și un ansamblu de convingeri obținute pe parcursul firului istoric, a luptelor, suferințelor, victoriilor și evenimentelor definitorii. Toate acestea au fost săvârșite de oameni luminați și puternici, care figurează printre rândurile cărților de istorie.

Cărțile din biblioteca personală trebuie să fie conectate la realitate, să facă parte dintr-o analiză activă a cititorului, astfel încât să-și găsească adevărata însemnătate în propriile credințe, idealuri și opinii. În biblioteca familiei mele, am descoperit poveștile și copilăria lui Creangă, poezia lui Eminescu, păsările și infinitul lui Brâncuși, „România Revoluționară” a lui Rosenthal, carurile cu boi ale lui Grigorescu și alte capodopere ce definesc imaginea și spiritul românesc.

Cine sunt eu? Ce este istoria? Care e adevărul istoric? Care este rolul personalităților în istorie? Care ne sunt obligațiile față de țară? – sunt întrebările la care vom găsi răspuns doar citind creația Marelui Luceafăr al literaturii române, care este oglinda viziunii asupra limbii și culturii naționale și citind opera marelui istoric și militant al adevărului național, Nicolae Iorga.

Nu întâmplător, port în inimă România și limba română. Părinții mei au pus mereu în capul mesei educația și identitatea națională, deoarece bunicii mei și alte mii de familii din Basarabia au fost victime ale operațiunii „IUG”, al doilea val de deportări (5-6 iulie 1949). Totul a început cu o noapte de groază, apoi săptămâni în vagoane și ani de zile în SIBERII DE GHEAȚĂ, pentru că s-au împotrivit regimului, susținând un ideal național. Am fost condamnați, căci am spus adevărul, ne-am numit ROMÂNI.

Din „Istoria artei românești” și „Artiștii români în străinătate (1830-1940)” l-am descoperit pe Nicolae Grigorescu și ilustrarea pe care o realizează României ca o lume idilică în pictura „Car cu boi”. Aici voi include și frumoasa romanță „Car frumos cu patru boi”, care trezește ceva de nedescris în suflet, e înălțătoare, deviază de la prezent, duce într-un alt spațiu și timp. Sunt atâtea cuvinte nespuse despre ea… Nu pot să scriu despre România fără a aminti despre ie, cămașa desăvârșită, de o finețe rară, care îmbracă pe oricine într-o lumină caldă și sfântă. Acest obiect vestimentar apare în aceleași cărți, în tabloul lui Constantin Daniel Rosenthal „România Revoluționară”.

Emil Cioran zicea „…ca să treci de la limba română la limba franceză e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract.”, această afirmație definește frumusețea și expresivitatea limbii române „ca un fagure de miere”. Nicio altă limbă nu folosește atâtea zicători și expresii. Limba română e printre puținele limbi cu cele mai absurde și fascinante imagini proverbiale, pe care le-am descoperit în „Dicționarul proverbelor românești”. Spiritul românesc este definit de cuvinte excepționale: dor, doină, colindă, care nu pot fi traduse în alte limbi, nu au un echivalent. Din acest fapt reiese că românii au niște cuvinte foarte expresive în ceea ce privește sentimentele unui om, modurile prin care le exteriorizează, desemnând unicitate și originalitate.

 

Femeia care a definit România, cu siguranță, a fost Regina Maria, pe care am descoperit-o în cartea „Jurnal de război”. O personalitate excepțională, strălucitoare, care a susținut mereu poporul, a apreciat valorile acestuia, a susținut personalitățile artistice, s-a implicat în politică, fiind un pilon important în realizarea Marii Uniri. „Sunt aici să fac România ceva mai personal decât statistici și hărți.” (Regina Maria, Paris, 1919).

O altă realizare a limbii române este traducerea integrală a Noului Testament, tipărit la Alba – Iulia, la data de 21 ianuarie 1648. A fost realizată de Mitropolitul Simion Ștefan și a văzut lumina tiparului sub coordonarea sa, la solicitarea principelui Transilvaniei, Gheorghe Rakoczi I, reprezentând un fapt fără precedent pentru cultura română și o premieră pentru celelalte popoare sud-est europene.

Traducerea Noului Testament reprezintă piatra de temelie pentru cultura literaturii și limbii române. Alături de Palta de la Orăștie, traducerea parțială a Vechiului Testament în limba română, tipărită în 1582, reprezintă monumente ale limbii română și pașii premergători editării Bibliei la București în anul 1688. Limba este plăcută, apropiată celei contemporane și reflectă o deosebită frumusețe literară. Valoarea lingvistică și literară este evidențiată prin mesajul din prefața lucrării, care subliniază importanța inității limbii literare românești. Cartea Noului Testament și Cazania lui Varlaam, tipărită în 1643 la Iași, au pregătit prima traducere integrală a Bibliei și au deschis drumul limbii române scrise, reprezentând temelia limbii literare în secolele care au urmat. Literatura religioasă din secolul al XVII – lea și prima jumătate a secolului al XVIII – lea au jucat un rol decisiv în afirmarea limbii române literare. Limba este un personaj al mitologiei creștine cu elemnte din arii culturale, din epoci diverse.

Ca principalul factor de comunicare, limba cristalizează istoria, evoluția și conținutul culturii naționale, fiind în același timp un element esențial în definirea unei națiuni. Un adevăr indubitabil se impune: scriitorii și operele acestora, cărțile sunt adevărații propagatori dinamici ai culturii și ai cultivării limbii. Țara Limbii Române este țara mea și a tuturor românilor. Limba conține focul spiritului românesc. Ea, aidoma unei poezii este o sinteză a spiritului național. Este graiul faptelor, care ne asigură existența. Aș compara-o cu o lumânare, care este simbolul luminii, al sintezei materiei și al spiritului. Deci, să trăim, să gândim, să visăm, să iubim, să sperăm, să râdem, să plângem, să vorbim și să luptăm în cel mai frumos fel – ROMÂNEȘTE.

Scris de: DANIELA OANȚA

17 ani, Moldova

„România din biblioteca mea”, Ediția a II-a

Concurs de eseuri

Citește și…

Citește și…

Share This