#Concurs | Cărțile au suflet, iar sufletul e o carte

Scris de Echipa haiSalut

25 aug., 2020
Încă din cele mai vechi timpuri, cartea l-a însoțit pe om, fiind considerată un adevărat izvor de înțelepciune. Cartea a avut dintotdeauna o semnificație aparte pentru că în cărți sunt scrise cuvintele sfinte ale Domnului, și tot în cărți este păstrată istoria neamului. Când deschizi o carte, poți spune că ești la începutul unui drum pe care îl vei parcurge după noi cunoștințe. Drumul este foarte lung, iar viața este prea scurtă pentru a face călătorii reale spre toate locurile visate.

La vârsta mea de 14 anișori, multe vise de călătorie nu pot fi realizate, dar setea de cunoaștere este mare. Îmi face plăcere, mai ales, să aflu lucruri interesante despre țara în care au trăit strămoșii noștri. Și iarăși apelez la prietenii mei reci, dar credincioși – cărțile, care mereu îmi oferă cu drag ajutorul lor. Deci merg într-o călătorie imaginară prin paginile cărților spre România – tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al culturii captivante. Deschid prima filă a cărții și aflu de ce caracteristicile României sunt unice în Europa – ea bucurându-se de îmbrățișarea Carpaților, cu zone complet sălbatice, de frumusețea mereu proaspătă a Dunării, de câmpii întinse, presărate cu mici comori naturale și culturale. Principala bogăție a țării – oamenii – îmbogățesc acest tezaur natural prin tradițiile păstrate încă neschimbate și prin personalitatea caldă și inimoasă. Poveștile și legendele acestor locuri mă fascinează, iar spiritualitatea profundă a românilor mă impresionează.

Parcurg cu ochii, în continuare, pagina cărții și îmi scald picioarele în iarba verde de pe cărările Munților Carpați care mă îndeamnă spre aventură și mișcare. Delta Dunării este mirifică, mănăstirile Moldovei și Bucovinei îmi alină sufletul și ochii, Maramureșul mă copleșește cu splendoarea locului, a tradițiilor și a oamenilor, peșterile din Banat sau Oltenia mă inundă cu adrenalină, cetățile și bisericile din Transilvania mă poartă spre un Ev Mediu care îmi dă frisoane plăcute care depășesc orice imaginație, chiar și după ce citești tomuri întregi de istorie. Apoi mă opresc să acord atenție tradițiilor și târgurilor populare, resurselor balneare, moștenirii culturale din marile orașe, dar și din zonele istorice.

Am găsit aici un trecut cultural bogat și oameni extrem de educați care au o mulțime de cunoștințe despre celelalte culturi. România este o capodoperă naturală, o țară frumoasă și binecuvântată de Dumnezeu. Mă gândesc acum că Dumnezeu a făcut, cu dragostea Sa de Tată, o țară binecuvântată, o grădină frumoasă pe pământ. Ce n-are frumos România? Grădini și livezi în culorile de curcubeu, munți pleșuvi în tăcerea de piatră adâncă, păduri milenare, dealurile cu o mulțime de flori, cu o mulțime de culori, ce ne mângâie privirea, cu livezile îmbrăcate în clorofilă de viață, cu râurile izvorâte de peste tot cuprinsul țării, ca să astâmpere setea românului cuprins de hărnicie, când trudește pământul, muncește-n uzină sau scrie vreo poezie, căci românul se naște poet, cântându-și bucuria și dorul, durerea și nefericirea, speranțele și iubirea…

România este țara străbunilor și toți românii ne sunt ca frați. Frați de bucurie și jale, de cântec sau înlăcrimare, de optimism, de credință. Purtăm toți cu noi o casă, în sufletele noastre, cu ochi, ca ferestrele spre cer, o țară numită limba română, primită ca dar de la străbunii ce au sădit în noi – ca zestre sfântă și bună – florile sacre de comunicare, în cuvintele noastre de origine latină, oriunde ne-am trăi viața pe acest pământ și nu ne-am fi lăsat inima să ni se păgânească și nici sufletul să ni se facă iască, căci ne-am păstrat credința în Dumnezeu… Țară, în care munții cântă în bătaia vânturilor, văile răsună de murmurul stropilor de ploaie și de trăsnetele care străbat adesea văzduhul, iar pârâiașele zburdă ca apoi râurile domolite să ducă speranțele românului în lumea largă, contopindu-se cu zbuciumul continuu al Mării Negre, în care s-au acumulat și lacrimile din sufletele străbunilor, ce-au trăit și au murit pe plaiurile Mioriței, dar mi-au sădit în suflet mirabila sămânță a sentimentului de dragoste pentru România și pentru frumoasa ei limbă română.

Scris de:  Uliana Rojintovschi, reg.Odesa.

Citește și…

Citește și…

Share This