#Concurs | Cartea – paradisul meu!

Scris de Echipa haiSalut

25 aug., 2020

Cartea este un izvor de cunoștințe”, spunea cineva. Nu pot să nu fiu de acord cu această afirmație și aș mai adăuga că, pentru mine, este o lume magică, miraculoasă, un paradis.

M-am împrietenit cu cartea din fragedă copilărie. La început aveam cărți de colorat, cu imagini de animale, păsări, plante, apoi cărți cu povești, iar mai târziu nuvele, povestiri și romane. Iubesc să mă refugiez într-un loc ferit cu o carte în mână și să mă scufund în lumea ei, să călătoresc împreună cu eroii săi, să retrăiesc și să-i compătimesc în undele situații. Citind, parcă trăiesc o altă viață. Cartea mă ascultă, îmi dă povață, mă ajută când am nevoie.

În satul meu și în familia mea se vorbește numai în limba română, mă mândresc cu asta și aș vrea să-l citez pe Nichita Stănescu care spune: „A vorbi în limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numește, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește”. Iar cărțile ne ajută să trăim frumos.

În casa noastră sunt foarte multe cărți românești, cumpărate de mama, de sora, dar și de mine de la Chișinău, Iași, București, Galați. Pe majoritatea dintre ele le-am citit. Am început cu poveștile lui Ion Creangă, apoi cu „Amintirile din copilărie”, cu povestiri și romane.

Veșnicia s-a născut la sat”, spunea Lucian Blaga. Îmi place să-l citesc pe Sadoveanu pentru că descrie veridic și sincer viața satului românesc, peisajele sale rustice . Doamne, cât am retrăit împreună cu Vitoria Lipan! Îmi era teamă când s-a pornit cu feciorul în căutarea tatălui pentru că-i periculos să meargă o femeie pe un așa traseu. Dar am și învățat foarte multe de la ea: să fiu puternică, credincioasă, devotată, luptătoare și să nu-mi pierd nicioadată speranța, pentru că „adevărul întotdeauna iese la suprafață”.

M-a impresionat mult romanul „Ion” de Liviu Rebreanu. Mi-a plăcut momentul când este descrisă hora satului. Am o mare admirație și o deosebită pasiune pentru dansul popular. Socot că nicăieri în lume nu există joc mai frumos decât hora noastră românească. Sunt membră a Ansamblului de dansuri populare „Opincuța” din satul Cartal. Port cu mândrie costumul național și opincile. Însă unele lucruri din roman nu le prea înțeleg, cum ar fi setea pentru pământ a personajului principal, trădarea iubirii adevărate în favoarea pământului.

În vremuri mai bune, am avut ocazia să călătorec prin România. Am fost la Galați, Isaccea, Tulcea, Sulina, Neamț, Târgul Jiu ș.a. Însă marea mea dorință este să ajung în Maramureș. M-ați întreba de ce? Cauza este iarăși cartea. Mi-a adus sora mea o carte ce se numește „Săpânța”. Din ea am aflat că există un loc unic în lume – Cimitirul Vesel. Nu-mi pot închipui cum poate fi vesel acest loc. De aceea îmi doresc numaidecât să-l vizitez și sper că visul se va împlini cât mai curând.

Sunt mândră că m-am împrietenit cu cartea și nu trece nici o zi fără să mă întâlnesc cu ea. Îi sfătuiesc pe toți copiii să citească, întrucât „un copil care citește va fi un adult care gândește”!

Scris de:  Aliona Ivanov, 16 ani, reg.Odesa

Citește și…

Citește și…

Share This