#Concurs | Carolina Gluhaniuc – O frumoasă poveste, dragostea de carte

„Citește! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și de imagini din care vei întocmi înțelesul și filosofia vieții.” Mihai Eminescu

La început cuvântul  a fost rostit, apoi, mult mai târziu, scris și tipărit.  În sfârșit, am ajuns la marea minune a timpurilor noastre – cuvântul virtual, fără  de care  unii nu-și imaginează nu numai progresul societății umane, ci nici viața cea de toate zilele. Unii chiar prorocesc în viitorul apropiat dispariția totală a cuvântului tipărit, implicit a cărților în forma lor obișnuită, care ocupă  mult spațiu, necesită о mare muncă și cheltuieli materiale.  Oamenii care au о carte scumpă sufletului lor nu și-o imaginează decât între două coperte, cu filele fremătând aidoma unui copac înflorit în primăvară sau încărcat de rodul toamnei.

Cartea mea cea mai iubită, prin care mi-am aflat obârșia, am descoperit și îndrăgit România sunt nemuritoarele  „Amintiri din copilărie”  de Ion Creangă.  Recitind-o, revenim de fiecare dată la izvoare, ne amintim și ne întâlnim cu strămoșii noștri, înțelegând că viața fără de moarte nu este doar un mit. Ceea ce caracterizează satul lui Creangă este hărnicia care aduce bunăstare și veselie.  Humuleștiul  este  un sat etern pentru ca oamenii lui întruchipează virtuți și capacități morale legate de viața de familie, cu nevoile și aspirațiile ei dintotdeauna.  Fiecare parte a Amintirilor începe cu descrierea satului natal sau a familiei. Autorul construiește un spațiu ideal, fată de care își exprimă fidelitatea și dragostea. 

Autorul caută în înțelepciunea populară grăuntele de aur, a cărui lucire îi face vorbirea nemuritoare.  S-a îngrijit de viața cuvântului, așa cum odinioară răzeșii păzeau ocina strămoșească. I. Creangă își are locul său într-o pleiadă remarcabilă de scriitori, care au izbucnit ca și izvoarele în acest pământ sacru românesc.

 Această carte m-a fascinat  prin  descrierea atât de plastică și sugestivă a satului , întrucât m-a provocat să încerc și eu să scriu despre satul natal – vatră aleasă.

Undeva departe și totodată aproape de suflet, la confluența dintre vis și realitate, este baștina fiecăruia dintre noi. Locul de baștină fie sat sau oraș, așezat la poale de munte sau la margine de râu rămâne mândria noastră.

Cu mândrie și dragoste vreau, în continuare, să vorbesc despre о adevărată gură de rai pe un picior de plai, cu steble de busuioc în prag, cu murmur dulce de izvoare și cu oameni de о aleasă omenie, iubire de țară, de grai și de tradiții – comuna Oprișeni.

Russo zicea: „Satul natal e aducerea  aminte de zilele copilăriei… coliba părintească cu copacul cel mare din pragul ușii, dragostea mamei… plăzmuirile  inimii noastre… barza de pe streșină , ce caută duios pe câmpie, și aerul care nicăieri  nu este mai dulce.'”

Satul este creatorul și păstrătorul culturii populare.

,,Eu cred că veșnicia s-a născut la sat,” — spunea marele poet și filosof al neamului L. Blaga.  În sat s-au născut și au fost păstrate pentru a fi transmise din generație în generație acel tezaur scump: credința adevărată, ritualuri creștine, datini și obiceiuri, tradițiile și portul câmpenesc. Izvorul acestei veșnicii izvorăște din inimile zâmbitoare ale țăranilor, care își revarsă tainele sufletului în melodii armonioase sau versuri de jale prin care își deplâng eroii și înstrăinarea de Patria istorică.

Limba vorbită în Oprișeni e șirag de piatră rară pe moșie revărsată, miezoasă ca în vechile cronici și hrisoave domnești.

Ca și Humuleștii din „Amintiri din copilărie” a lui I. Creanga, Oprișenii au fost „sat vechi răzășesc, întemeiat pe toată puterea cuvântului, cu gospodari tot unul și unul, cu flăcăi voinici și fete mândre, care știau a învârti și hora, dar și suveica, de vuia satul de vatale în toate părțile; cu biserică frumoasă și niște preoți și poporeni ca aceia de făceau mare cinste satului lor.”

Două râulețe   Cotovăț  și  Oprișanca  îmbrățișează satul ca niște brațe| puternice de haiduci. Ele duc la vale pe apa-i limpede și cristalină toate necazurile, în schimb aduc speranță și încredere în viitor.

Prin zeci de fibre invizibile oprișănenii  sunt legați de glia străbună, încât li se pare că inima lor bate în ritmul creșterii grâului și a murmurului de izvor. De aceea au suferit nespus de mult când au fost dezmoșteniți de pământ și de datini.

Locul de baștină este temelia fiecăruia, căci de aici încep drumurile vieții, se zămislesc primele vise, încolțesc în suflet speranța și dragostea față de tot ce e frumos.

Aici, pentru prima dată, am văzut miracolul primului răsărit de soare.

Oprișeni, plai cu flori, ești doina noastră românească și acel mirific picior de plai fără pereche din Țara Fagilor.  Parafrazând о cunoscuta poezie  a Domnului  acestei Țări,  M. Eminescu  ți-aș dori:

 „La trecutu-ți mare, mare viitor ! „

 

Scris de: CAROLINA GLUHANIUC

14 ani, Ucraina

„România din biblioteca mea”, Ediția a II-a

Concurs de eseuri

Citește și…

Citește și…

#Concurs | Alexandra Curtiș – „Limba noastră cea română, Limba doinelor străbune”

Fiecare om este legat de un anumit loc unde am văzut lumina  zilei, unde am făcut cei dintâi paşi şi unde ne ducem existenţa, loc care poartă numele de Patrie.                                                                                      ...

citește mai mult
Share This