#Concurs | Andreea Șargu – România – originea resurselor sufletești

Patria este găzduirea fiecărui suflet, refugiul și sălașul tuturor ființelor, este mama ce cuprinde în sufletul său întreaga armonie și întregul ritm de viață.

România, glia bogățiilor, moșia poporului  sau nașterea minunățiilor, nu este doar țara a milioanelor de oameni, ci pământul idilic, prin care natura și strămoșii noștri își exprimă respectul și dragostea. Acest vast, imperturbabil teritoriu, este rezultatul evoluat al neamului nostru, al muncii și al victoriei atât fizice, cât și spirituale a cetățenilor. Prin tendința spre perfecțiune, România este națiunea aspirației și a succesului. Pe lângă exteriorul admirabil și eterogen pe care îl cuprinde, ea își deschide sufletul prin valorile omenești, din care face parte și limba oficială a acesteia. Limba română, este, de fapt,  motivul acestei separări de alte state, inițiativa de a promova prestigiul și aspectul unilateral din interiorul istoriei. Ea exprimă existența, biografia, spiritul și moralitatea stilului de manifestare a viului. Cuvintele formează nucleul gândirii, a raționalului și a comunicării. Ele înaintează tradițiile și obiceiurile unui neam, emană căldura și importanța conviețuirii și contribuie la împărtășirea tezaurului românesc.

România, plaiul natal al nașterii și al renașterii, este începutul dezvoltării personale, al criteriului de identitate și de varietate în societate. Țara este reprezentată de o mulțime  de oameni remarcabili, care prin exprimare, prin cuvinte sau comunicare au reușit să-și revanșeze stima față de ospitalitatea și avuția acesteia. Mii de autori au transmis pe foaie cele mai frumoase și mai interesante opere, prin intermediul cărora au introdus și semnificația patriei, a limbii și a eficacității acestora. Printre aceștia se enumeră Liviu Rebreanu, care în romanul „Pădurea Spânzuraților” a marcat o parte din istoria românilor, la nivel social și emoțional. Aici este descris caracterul perseverent al țării, al oamenilor ce își cunosc trăirea și iubirea față de străzile, de codrii și cărările României. Nu contează dificultatea războaielor și a luptelor intensive pentru a ține frâu dușmanilor, ci bucuria ce va înfățișa la final întregul stat. Țara a reușit să convingă prin primirile călduroase însemnătatea frăției de peste Prut, a cetățenilor plecați peste hotare pentru asigurarea unui viitor și a părtașilor diferitor lupte, în scopuri benefice. Acest meleag a fost întotdeauna descris prin cele mai încântătoare povestiri și poezii, precum însuși Imnul României, în care se denotă figurația spiritului uman, a flăcării neclintite pe care o poartă acesta pe umeri încă de la începutul convențuirii.

Rădăcinile neamului român se schițează și în opera „Frații Jder” de Mihail Sadoveanu, în care se propune o enumerație a principalelor tradiții, obiceiuri și fortificații care încă își mai au locul printre ținuturile noastre. Mănăstirea Neamț, pare a fi refugiul singuraticului, având o atmosferă echilibrată și mulțumitoare, drumurile țării sunt așezate și reîmprospătate, atitudinea marilor nobili este satisfăcătoare, la fel fiind și cultul. Se descriu și ocupațiile caracteristice dintotdeauna, vânatul, prin care patriatul își încarcă energiile și își compensează inima, sau sărbătorirea hramului, unde mulțimea creează un mediu agreabil. Aceleași descrieri se remarcă și în alt roman sadovenian, „Baltagul”, în care se evaporă armonia tărâmului iubit, Dorna, Bicaz, Călugăreni, Suha, unde se include și ramura dominantă din preocupațiile cetățenilor, ciobănitul, însoțit de numeroasele turme de oi ce răspândesc doar grație. Din viața nativă fac parte și obiceiurile creștinești, precum  botezul, nunta, Paștele, Cultul Funerar sau Sfinții, care acoperă în mare parte suferința terestră.

Patria a fost întotdeauna condusă de cei mai cunoscuți eroi și de cele mai curajoase firi, care au îndrumat tinerii la o atitudine mai ambițioasă, la un succes desăvârșit și la o monedă cinstită. Meleagurile acestui ținut au jucat un rol important în inspirația celor mai deosebite realizări ai marilor artiști. Ei au depus suflet, au asigurat traiul cu splendoarea celor mai însemnate capodobere, precum: Ateneul Român, Palatul Contacuzino, Cazinoul din Constanța sau Coloana Infinitului.

Inevitabila existență a plaiului este marcată și în romanul lui Camil Petrescu: „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. De-a lungul lucrării se denotă incredibilitatea devotamentului patrioților, acceptând pericolul sau chiar moartea în scopuri nobile. Supușii acestei amenințări poartă scutul iubirii și afecțiunii în timpul oricărui conflict, iar în drum spre victorie se schițează și o parte din  inima României: Câmpulung, Oltul, Bucureștiul, localități a prieteniei ,a tandrenței și simplității caselor și a oamenilor înstrăinați de ură. Războiul, ca iminență a morții, explică setea și incertitudinea luptașilor în fața dramei și a doritului triumf. Aceeași evocare profundă a străzilor bucureștene se distinge și în narațiunea „Enigma Otiliei” de George Călinescu, în care se reliefează cu detalii minuțioase bulevardele, parcurile populate, trăsurile cu cai, înmânate de boieri îmbrăcați enigmatic, hainele catifelate ale femeilor și stăpânirea civilizației.

Diverse istorii și-au făcut apariția și vor răsări în continuare doar pentru a arăta că această țară are un început, dar niciodată nu trebuie să aibă un sfârșit. Chiar și de la distanță se remarcă desfășurările interioare și evoluția miraculoasă, plauzibilă de care dispune teritoriul. Scopul literaturii este acela de a transmite ideile principale ale realității sau ale fabulosului, dar în contrast cu istoria, devine o obișnuință în a contura la nivel mai general al culturii și civilizației urmele pământului natal.

România nu este țara noastră, a strămoșilor noștri, dar a urmașilor noștri, motiv pentru care prezența noastră trebuie să devină temelia lor, începutul și progresul lor. Năzuința cu care îngrijim această țară stăpânește și soarta sa, iar odată cu sunetul intens al idealului, aceasta devine pe zi ce trece tot mai fermecătoare. Natura, ființele ce le cuprinde, câmpiile, dealurile întinse sub formă de lanțuri care aspiră spre mai mult, munții și vârfurile lor îndesate cu zăpadă, toate alcătuiesc acest rai, îmbogățit cu cele mai rare comori. Prosperitatea obiectivelor culturale, legendele și originea latină sunt în corelația ce descrie istoria unică a României. Pașii umbroși și sângeroși sunt doar fundamentul acestui plai, iar cetățile, bisericile, mănăstirile ridicate în cinstea domnitorilor sunt victoriile și adevărata mândrie a poporului. Odată cu intrarea în această țară te inundă cele mai neîntâlnite emoții, iar călătoria pe moșiile ei sunt o nouă experiență, într-o altă lume. România este o țară independentă ce a mers întotdeauna spre dreptate, înnoire și sporire. Toate orașele demonstrează acest fapt prin modul mirific de a se prezenta: Brașovul este povestea liniștită locuită de o mulțime de oameni ospitalieri; Borșa surprinde turiștii prin vârfurile muntoase nemaipomenite; județul Harghita povestește despre un colț de natură ce străbate Lacul Sfânta Ana; iar Sighișoara este un drum spre trecut în care observi avuții păstrate de câteva mii de ani.

 Astfel, România nu este doar o țară ce găzduiește o mulțime de oameni, ea este tezaurul transmis din suflet în suflet, opera ce ilustrează realitatea frumosului, a iubirii și a viețuirii.

Scris de: ANDREEA ȘARGU

15 ani, Moldova

„România din biblioteca mea”, Ediția a II-a

Concurs de eseuri

Citește și…

Citește și…

Share This