#Concurs | Alexandru Verega – România Țara Mea de Dor

Pentru prima dată am mers în România la vârsta de 6 ani. Am rămas uluit de frumusețea acestei țări. Chiar și azi îmi aduc aminte cu bucurie de acele prime impresii. Nu mi-am imaginat vreodată că un sat poate avea un aspect urban, lucru remarcat chiar dupa ce am trecut vama. Am fost impresionat să descopăr măreția munților. Pâna atunci nu văzusem munți niciodată în viață. Cu fiecare curbă ne ridicam tot mai sus, fiind înconjurați de priveliști fabuloase. În același timp, acea măreție îmi crea un sentiment de siguranță. Cetățile, muzeele, arhitectura mi-au format o viziune aparte asupra istoriei. Mi-au descris poporul român ca fiind unul viteaz, inteligent, cult, având voință si ambiție pentru a lăsa în urmă un patrimoniu bogat. Ce am mai remarcat din acea primă călătorie a fost bunătatea și ospitalitatea oamenilor. De fapt, de mic am fost învățat că românii ne sunt frați. Părinții tot timpul au fost recunoscători pentru ajutoarele pe care le-a acordat România, ceea ce mai târziu am preluat de la ei. Și chiar am simțit că suntem frați, pentru că fiecare din cei pe care i-am întâlnit ne-au arătat bunăvoința, îndeosebi când auzeau că suntem din Basarabia.

Și până la acea călătorie am fost cumva crescut și învățat cu ideea că România este inclusiv și țara mea. De mic am mers la foarte multe manifestații legate de România. La acea vârstă nu înțelegeam clar ce anume însemnau acele manifestații, le priveam pe toate ca niște sărbători, unde se aduna multă lume, cânta muzică, iar noi intonam ceva, sau întindeam o hora. Mai târziu am înțeles că au fost și sunt niște evenimente menite să reprezinte suflarea românească din Basarabia.

Primele mele cărți despre România le-am primit cadou de Crăciun, când aveam 7 ani. Acestea au fost ”Legendele Neamului Românesc” și ”Cei Mai De Seamă Domnitori Români”. Din legende am aflat că denumirea – București, vine de la un cioban pe nume Bucur, care și-a salvat fiica din mâinile tătarilor. Iar steagul cu cap de lup al dacilor vine de la un lup salvat și îmblânzit de Decebal, care mai târziu și-a arătat recunoștința prin a-l salva pe Decebal de la o haită de lupi. Tot din legende am aflat că râul Prut își are începuturile din lacrimile unui băiat pe nume Prut, vărsate după ce și-a pierdut iubita. Dintre domnitorii Români i-am remarcat pe Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, care au dus războaie contra Imperiului Otoman, și au apărat, consolidat și întărit credința neamului românesc. La fel i-am îndrăgit pe Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, Ferdinand I, pentru mine domnitori întregitori, care au reușit să adune românii într-un stat unitar. Ceea ce nu s-a întâmplat din timpul regilor daci. În centrul municipiului Orhei, avem monumentul lui Vasile Lupu. Istoria acestui monument a fost una zbuciumată, de câteva ori i-a fost schimbată locația. În timpul războiului chiar a fost evacuat în România. Iar în perioada de ocupație sovietică, acesta s-a aflat în curtea bisericii „Sf. Dumitru”, pe care domnitorul a ctitorit-o.

Peste ani, monumentul a revenit la locul său de cinste, și momentan se află în centrul municipiului. Această istorie m-a motivat să aflu mai multe despre acest domnitor. Astfel, din cărțile de istorie am învățat că Vasile Lupu a zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este biserica „Trei Ierarhi” de la Iaşi, asigurând în acest mod un nou avânt culturii bisericești. Pe lângă această biserică a înfiinţat o şcoală şi o tipografie, astfel că în Moldova au fost puse bazele învățământului modern în limba română. Am învățat să iubesc România alături de Mihai Eminescu; iar poezia, „Ce-ți doresc eu ție dulce Românie”, pâna acum îmi trezește un sentiment de mândrie. Cărțile îmi oferă posibilitatea de a călători prin România. De exemplu, cu ajutorul cărții „România atlas ilustrat”, am ajuns să cunosc cele mai frumoase locuri, și personalități de seamă ale țării. În biblioteca personală mai avem multe cărți pe care abia aștept să le citesc, și care o să-mi îmbogățească cunoștințele despre istoria și cultura poporului român.

 

Știu că mai am multe să învăț și să văd, dar cu siguranță îmi leg viitorul de această frumoasă țară. Îmi doresc să fac studiile în România, să cunosc mai mulți oameni buni, să petrec timpul acolo. Și toate acestea îmi doresc să se întâmple într-o Românie Mare, cu Basarabia în componența sa. Pentru un copil e greu să înțeleagă de ce vor unii să ne convingă că suntem diferiți? De la școală învățăm că suntem state separate, în timp ce vorbim aceeași limbă, avem aceeași istorie, și ne mândrim cu aceleași personalități. Învățăm că cetatea de scaun a lui Ștefan Cel Mare este în România, iar în Basarabia el e prezentat de unii, ca simbol al statalității Republicii Moldova. Îmi doresc ca acest dezacord să dispară, și totul să revină la normalitate.

Scris de: ALEXANDRU VEREGA

13 ani, Moldova

„România din biblioteca mea”, Ediția a II-a

Concurs de eseuri

Citește și…

Citește și…

Share This