#Concurs | Alexandra Curtiș – „Limba noastră cea română, Limba doinelor străbune”

Fiecare om este legat de un anumit loc unde am văzut lumina  zilei, unde am făcut cei dintâi paşi şi unde ne ducem existenţa, loc care poartă numele de Patrie.                                                                                                                      Patria sunt eu, eşti tu, este o  realitate complexă în care se cuprind ţara, poporul de care  ne leagă acelaşi trecut şi acelaşi ideal, e tot ce  va fi  când nu vom mai exista. Plină de  o istorie zbuciumată, este o ţară care şi-a câştigat demnitatea prin lupte şi războaie. Niciodată nu a cedat în faţa duşmanilor ei, iar idealul locuitorilor acestui pământ mirific a fost neatârnarea faţă de orice interes străin.

Pe margine şleaului, ce uneşte Soroca de Suceava, la vreo 7 km de vechea fortăreaţă Soroca (construită inițial din lemn în ultima parte a domniei lui Ștefan cel Mare și apoi zidită în piatră în vremea lui Petru Rareș, marchează ultima frontieră a lumii latine, care de altfel, doar Soroca se mai află azi sub directa administrare a unei entități de limbă română) se află Rubleniţa, unde se vorbeşte limba română, de la mama am deprins buchia românească, din „Albinuţa” lui Vieru am învăţat literele, şi acum aud susurul izvoarelor, freamătul codrilor din poeziile lui Eminescu, de când mă ţin minte mama îmi citea poveştile copilăriei lui Nică.

Pentru că vorbesc cu drag românește, oriunde m-aș afla, mă simt acasă atunci când vorbesc în limba română, fiindcă limba română este memorie şi metaforă, dar şi „distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet” (Fănuș Neagu).   Prin urmare suntem  moldoveni; fii ai vechii Mol­dove, însă facem parte din marele trup al românismului, aşezat prin România, Bucovina şi Transilvania. Fraţii noştri din Bucovina, Transilvania şi Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-şi zic români. Când mă privesc în oglindă, vorbesc cu propria-mi imagine în limba română.   Deci suntem români prin istorie şi prin credinţă, vizităm biserica „Sfinţii Martiri  Brâncoveni” din oraşul Soroca ce a fost ridicată de cei mai iscusiţi meşteri din Maramureş, este unicul  lăcaş ce gândeşte româneşte. Ne leagă de frații mei de peste Prut: frați de grai și frați de sânge, ne leagă aceeași limbă, aceleași obiceiuri și port național moștenite de la moșii și strămoșii noștri, aceleași rugăciuni adresate lui Dumnezeu.

În biblioteca mea citim, păstrăm cu sfinţenie  slova limbii române, care ne face să fim un tot unitar, să ne mândrim de rădăcinile şi strămoşii pe care îi avem. Fără România, limba română nu ar fi existat.  Prin urmare,  limba româna suntem noi, este  o adevarată comoară a sufletului.

Limba pentru Vieru este un grai cu  ochii verzi de dor şi de istorie. Nicăieri  dorul nostru  de desăvârşire nu s-a arătat  mai cu dor  şi mai cu tărie  ca în cuprinsul limbii „În aceiaşi limbă, toată lumea plânge, în aceiaşi limbă, râde un pământ… ”. Prin expresiile  profund poetice Vieru ne sugerează  şi superioritatea  limbii materne  faţă de alte limbi.                            

„Ci doar în limba ta, / durerea poţi s-o mângâi /  Iar bucuria s-o preschimbi în cânt.”

În graiul matern se ascunde amintirea trecutului nostru, originile cu care suntem înfrăţiţi încă de la naştere, deci o calific  drept o comoară  cultivată cu sfinţenie.    

Nicolae Costenco spunea „Limba mea sfătoasă, Creangă ce-a iubit-o, şi-a–naripat-o-n vers Alecsandri, Eminescu forma ţi-a desăvârşit-o, spre a ne mândri ”. Limba română este diamantul ţării noastre care a fost, este, şi va fi un lucru de care ar trebui sa fim pururi mândri.

Pentru că  am citit cine au fost Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu. De fapt, gândindu-mă la persoana ultimului domnitor menţionat, „sunt mândră că sunt româncă”. Sunt nespus de fericită sa fiu parte a unui popor care a înţeles nevoia sacrificiului pentru idealuri şi credinţa şi, chiar dacă sunt încă departe de măsura lor.

Din cele citite  am înţeles,  aceeaşi inima bate şi „dincoace” si „dincolo” şi pentru că „de la Nistru pan- la Tisa tot romanul plânsu-i-s-a” (lui Eminescu,).

Limba este tezaurul cel mai preţios pe care-l moștenesc copiii de la părinţi, depozitul cel mai sacru lăsat de generaţiile trecute și care merită să fie păstrată cu sfinţenie de generaţiile ce-l primesc. Vorba lui Petru Rareș: Nădăjduim în Dumnezeu că vom fi ce am fost, și mai mult decât atâta!

Din cărţile citite din biblioteca mea am aflat că aidoma credinţei în Dumnezeu, Limba Română este propria noastră trudă îna­poiată nouă înşine ca un dar minunat.  Din cartea lui Caragiale am reţinut – trăiască frumoasa şi cumintea lim­bă românească!… Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă carte de boierie a unui neam călit de focul atâtor încercări de pierzanie!  M-au entuziasmat spusele lui N. Stănescu „A vorbi despre limbă e ca o duminică”.

Vorbind despre valenţele şi importanţa limbii nu pot să nu mărturisesc şi eu că:

Chiar şi sufletul şi dorul,  / Au şi ele limba lor, /  Aceasta este limba vechilor cazanii, /  Limba românilor !

Scris de: ALEXANDRA CURTIȘ

12 ani, Moldova

„România din biblioteca mea”, Ediția a II-a

Concurs de eseuri

Citește și…

Citește și…

Share This